„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50-70 km/h), descărcări electrice și pe arii restrânse – vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului”, a anunțat ANM.
Cod galben de caniculă și mâine
De asemenea, meteorologii au actualizat și avertizarea cod galben de caniculă.
„Valul de căldură va persista și marți în jumătatea sudică a Olteniei și Munteniei, disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități și pe alocuri va fi caniculă.
Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi cuprinse în general de 34…35 de grade Celsius”, au precizat meteorologii.
Prognoza specială pentru București, în intervalul 24-26 iunie
Valul de căldură va persista, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara și la începutul nopții, dar probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 34… 35 grade Celsius, iar cea minimă de 19… 21 grade Celsius.
Marți, 25 iunie, se vor menține valul de căldură și disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 33… 34 grade Celsius, iar cea minimă de 17… 20 grade Celsius, arată ANM.
Cod portocaliu de căldură puternică
Luni, Bucureștiul și șapte județe se află, luni, sub cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35… 37 de grade Celsius.
De asemenea, conform ANM, valul de căldură persistă în Banat, în nord-vestul şi nordul Olteniei, în nordul Munteniei, precum şi în zona continentală a Dobrogei.
Este vorba despre județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Ilfov, precum și municipiul București unde valul de căldură va persista.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro