”Are loc o reducere a participării României în teatrele de operaţiuni, numărul militarilor prezenţi în teatre se reduce de la 2.067 de militari, cât au fost în 2009, la 1.667 de militari, planificaţi a se afla în teatre în anul 2010”, a spus şeful statului, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a explicat că reducerea este urmarea încheierii misiunii trupelor româneşti în Irak, unde se produce o reducere de la 520, la 20 de militari, urmând ca aceştia să nu mai facă parte din structura forţei multinaţionale, ci să participe la instruirea armatei irakiene, în cadrul forţelor NATO de instruire.

”Participarea la forţa multinaţională devine zero de la 1 iulie, acest an, şi se menţine participare zero şi pentru anul următor”, a subliniat el.

Preşedintele a adăugat că, în acelaşi timp, va avea loc o creştere cu 642 de militari a forţelor aflate în ţară, dizlocabile în teatre de operaţiuni în situaţii de urgenţă.

Băsescu a spus însă că în ceea ce priveşte Afganistanul, faţă de forţele dizlocate în momentul de faţă, în operaţiunile conduse de NATO, România îşi va spori cu 108 numărul de militari, în anul 2010, în aşa fel încât batalionul din regiunea Zabul să îşi poată îndeplini toate categoriile de misiuni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News