„Cum sau când pagerele au fost armate și detonate de la distanță rămâne un mister public, iar căutarea de răspunsuri a implicat Taiwan, Bulgaria, Norvegia și România”, scrie agenția de presă citată.

Compania Gold Apollo, cu sediul în Taiwan, a declarat săptămâna trecută că nu a fabricat pagerele detonate de la distanță și că acestea au fost produse de firma ungară BAC Consulting KFT, cu sediul la Budapesta.

La rândul său, Guvernul de la Taipei a afirmat că pagerele nu au fost fabricate în Taiwan.

Un purtător de cuvânt al Procuraturii Districtului Shilin din Taipei, care a condus ancheta privind Gold Apollo, a declarat că, pe lângă două persoane audiate săptămâna trecută, a interogat ca martori și un actual și un fost angajat.

„Prelucrăm acest caz rapid și căutăm o soluție cât mai curând posibil”, a precizat purtătorul de cuvânt, refuzând să numească martorii audiați sau să spună dacă procurorii plănuiau să interogheze alte persoane.

Săptămâna trecută, procurorii i-au interogat pe președintele și fondatorul Gold Apollo, Hsu Ching-kuang, și pe Teresa Wu, singurul angajat al unei companii numite Apollo Systems.

Hezbollah a acuzat Israelul pentru detonarea pagerelor militanților săi. Israel nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa în atac.

La o zi după detonarea pagerelor, au sărit în aer și dispozitivele walkie-talkie ale Hezbollah. Cel puțin 37 de persoane au murit și aproape 3.000 au fost rănite în urma acestor explozii, potrivit bilanțului anunțat de ministrul libanez al sănătății, Firass Al-Abyad.

În legătură cu firma BAC din Ungaria, guvernul maghiar a transmis, prin vocea secretarului de stat Zoltan Kovacs, că aceasta „este un intermediar comercial, fără un loc de producție sau operațional în Ungaria. Are un manager înregistrat la adresa declarată, iar dispozitivele la care se face referire nu au fost niciodată în Ungaria”.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News