Romania e la trei ore și jumătate de Washington, capitala Statelor Unite, într-o zonă izolată de dealuri din Pennsylvania. Andreea și Ion, celebrii vloggeri care se ocupă de canalul HaiHui în doi, au mers acolo și au filmat, împărtășind apoi experiența lor.
„Am luat trenul din Chicago până în Washington D.C., 18 ore am călătorit, iar din capitală am
închiriat o mașină și am condus până aici vreo trei ore și jumătate. Dar nu am găsit cazare în
statul Romania, pentru că nu găsești așa ceva”, a explicat Andreea.
Cei doi români au călătorit într-o zonă mai puțin cunoscută a Americii, și spun că, pe drumul de țară spre Romania „peisajul e ca în România. Eu zic că suntem undeva între Cacica și Botoșana, din Bucovina, unde am crescut noi. Oricum, satul în sine este destul de izolat. De aceea probabil că nici nu există asfalt și de aceea e bine să vii vara aici, dacă vrei să-l vezi”.
Odată intrați în sat, cei doi au descoperit multe case părăsite, dar și câteva recondiționate. Ei s-au plimbat pe strada care traversează localitatea încercând să găsească pe cineva cu care să intre în vorbă. În cele din urmă, Andreea și Ion au reușit să stea de vorbă cu doi americani, care au recunoscut că nu știu nimic despre România, deși trăiesc într-un sat cu același nume.
În satul depopulat acum, o casă a fost vândută pentru doar un dolar. Asta după ce statul i-a luat-o fostului proprietar: „Această casă a fost cumpărată cu un dolar de cei care locuiesc în momentul de față în ea. Dacă nu îți plătești taxele de proprietate vreo 3-4 ani de zile, statul îți scoate casa la vânzare. Oricine o
poate cumpăra, chiar și cu suma modică de un dolar. Doar că o cumperi cu istoric, trebuie să
plătești taxa de proprietate restantă și dacă cei care o dețineau, proprietarii anteriori, aveau
credit la bancă, o cumperi cu tot cu acest credit. Aici, în Romania, se vând case cu un dolar, dacă
proprietarii nu-s atenți și nu-și plătesc taxele la timp”.
Cei doi vloggeri au vrut să afle și de unde provine numele micului sat care mai are doar câteva zeci de case, înșirate de-a lungul unei șosele înguste și a unei linii ferate. Mina care practic a dus la nașterea așezării s-a închis, așa că cei care stau aici apreciază acum liniștea.
„În iunie 1875, un om de afaceri pe numele lui Philip Roman se stabilește aici și deschide o
mină. Odată cu el, au venit în jur de 100 de oameni să lucreze aici, printre care mulți italieni, așa
cum am aflat de la rezidenții satului. Așadar, numele nu are nicio legătură cu România, ci provine
de la numele primului locuitor al acestei așezări, și anume Philip Roman”, explică vloggerița.