Comentează- Specialiştii avertizează că este nevoie de protocoale care să stabilească clar cine şi în ce condiţii este tratat atunci când sunt mai puţine resurse medicale decât pacienţi.
- Protocoalele trebuie să fie publice.
- Dacă un medic decide să înceteze tratamentul pentru un pacient şi să îl redirecţioneze către altul, toată lumea trebuie să cunoască aceste reguli, inclusiv pentru a preveni abuzurile.
- Autorităţile din România nu au discutat public până acum ce vor face atunci când medicii vor fi puşi în faţa unor alegeri tragice.
Cât e de moral să deconectezi un bolnav de la aparate
Italia a elaborat astfel de ghiduri târziu. Pe 16 martie, când au apărut recomandările specialiştilor pentru tratarea în ATI în cazuri în care resursele sunt limitate, ţara înregistra deja 28.000 de cazuri şi 2.200 de decese. Sistemul fusese deja copleşit.
Discuţii similare se poartă în Statele Unite şi în Spania – ţări care au ghiduri elaborate de autorităţi sau de specialişti şi care sunt publice.
Autor al studiului ” „Tragedia triajului. ”, Alexandru Volacu, conferențiar universitar la Universitatea Bucureşti, este de părere că „deciziile par a fi inevitabile, vor trebui luate la un moment dat în viitorul foarte apropiat. În măsura în care nu putem salva toate persoanele cu probleme medicale, va trebui să încercăm să salvăm doar unele dintre ele”
Majoritatea experţilor sunt de acord că principiile fundamentale trebuie să fie maximizarea numărului de vieţi salvate sau maximizarea numărului de ani salvaţi, iar cadrele medicale ar trebui să aibă prioritate din motive funcţionale: ele sunt cele care salvează în continuare vieţi.
Mai precis, dacă într-un spital ajung simultan două persoane în stare critică din cauza COVID-19, un tânăr de 20 de ani, altfel sănătos, şi un bătrân de 70 de ani cu diabet, cine ar trebui să primească acces la singurul ventilator? Aici e nevoie de un protocol, nu de instincte.
Etica medicală în situații aparte
Sunt genul de decizii care de obicei sunt luate în spitale de campanie, pe front, nu în mijlocul aglomerărilor urbane, în ţări civilizate. Dar, trăim vremuri aparte.
Problema poate fi şi mai complicată. Ce se întâmplă dacă într-un spital fără niciun ventilator disponibil ajunge un pacient de 20 de ani, altfel sănătos, care este pus lângă un pacient de 70 de ani cu diabet, ventilat mecanic?
Experţii de etică medicală sugerează că ar fi permisibil uneori inclusiv să decontezi persoane de la aparat, chiar dacă asta ar putea fi interpretată chiar ca o acţiune criminală. Avem resurse limitate şi atunci e moral acceptabil, inclusiv să deconectezi o persoană care altfel poate că ar fi putut supravieţui dacă i-ai acorda în continuare acelaşi tip de asistenţă.
Alexandru Volacu, conferenţiar universitar:
Cetăţenii trebuie sau nu să ştie protocolul?
Oamenii poate ar prefera să nu fie puşi în faţa unui astfel de document, mai ales dacă se regăsesc în acele categorii de risc în care experţii recomandă abandonarea tratamentului în favoarea altcuiva.
S-ar putea să fie un pas în direcţia responsabilizării cetăţeanului. Lumea să înţeleagă ceva mai bine care sunt datoriile pe care ei le au acum. Pare că lumea nu a internalizat în totalitate că trebuie să stea în casă, mai ales persoane cu comorbidităţi.
Alexandru Volacu:
Mai mult, este necesar ca toată lumea să ştie regulile, pentru a nu fi încălcate. Dacă regula spune că sunt salvaţi cei care au cele mai mari şanse să supravieţuiască, un doctor nu va putea direcţiona preferenţial tratamentul către o persoană celebră, de exemplu, dar cu comorbidităţi.
Discuţia trebuie să pornească de la autorităţi, însă în România ele au evitat să deschidă acest subiect dificil încă.
Decizii cu costuri politice
Pe de o parte, nu toată lumea consideră că am putea ajunge într-un scenariu ca cel din Italia, deşi ultimele focare din mediul spitalicesc arată că riscul este mare. Pe de altă parte, astfel de decizii au costuri politice.
Dacă tu ca politician ai veni şi ai zice că resursele sunt insuficiente, sună ca un eşec al sistemului politic. Când faci o astfel de procedură, mai ales dacă apare în spaţiul public, vei spune: Am cam eşuat în a aloca resurse medicale, acum va trebui să alegem între voi, cetăţenii românei, cine e salvat şi cine nu.
Alexandru Volacu
„Dacă direcţia e inevitabil spre ce s-a întâmplat în Italia, a publica proceduri de genul acesta e minimul pe care statul ar trebui să îl facă pentru a face acceptabilă trierea”.
Cine decide cine trăieşte şi cine moare?
Presupunând că un astfel de protocol este creat şi chiar va fi făcut public, rămâne o întrebare esenţială: cine decide cum va arăta el?
În mod cert, nu politicienii, spune conferenţiarul Alexandru Volacu.
„Politicienii în principiu au legitimitate populară, deci dacă ar fi să ne intereseze în decizia asta inputul venit din aprtea cetăţenilor, e transmis prin factorul politic, dar în situaţia asta nu ar trebui ca inputul cetăţenilor să fie fundamental relevant”, spune el.
Cu alte cuvinte, acesta este un domeniu în care doar cadrele medicale ar trebui să se exprime.
În plus, decizia trebuie luată din mâinile medicilor din prima linie atunci când ea va trebui aplicată cazurilor individuale. Ea trebuie transferată unor comitete sau unor ofiţeri de triaj.
„Ei nu ar interacţiona direct cu pacienţii şi ar putea să ia decizii care sunt poate mai obiective. Altfel, pentru medic ar fi costuri psihologice foarte mari să deconecteze de exemplu un pacient de care au grijă în acel moment”, spune Alexandru Volacu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!