”O nouă lovitură dată Constanței! UE a interzis comercializarea de midii, scoici rapane românești. Tocmai când consumul crescuse în România cu 30% și se extrăgeau de către pescari peste 230 tone midii. Când să o luăm și noi înainte în vreun domeniu, parcă cineva ne trage de picioare în jos. Cauza loviturii? ANSVSA a “uitat” să clasifice apele de pe litoral conform unui regulament european. Dar (…) ăștia care se ocupa de hârtii nu sunt tot români? Ei nu țin cu românii lor? Pe lângă asta, piața românească este inundată de midii din Bulgaria unde sunt 40 ferme. Aveam și noi una la Agigea, dar a fost închisă de Direcția Sanitar-Veterinară din motive birocratice tâmpite. Și tot guvernanții plătiți de noi se miră apoi ca proștii că în 2018 România a importat alimente de aproape 8 miliarde euro!„ a scris pe pagina sa de Facebook politicianul contănțean Nicoleta Ploscaru.

Pescarii, sancționați de ANSVSA

„Cei de la ANSVSA au venit și au sancționat pescarii care au recoltat midii din Marea Neagră pentru faptul că nu există o clasificare a apelor din punct de vedere al cărnii, să se pună pe piață aceste midii. Această clasificare a apelor trebuia să o facă Autoritatea Sanitar Veterinară, trebuia să o facă de foarte mulți ani și nu au făcut-o”, a declarat pentru Știrile Pro TV Sorin Manăila, președinte Federația Ropescador.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

ANSVA se apără, spunând că studiul îl face doar la cererea autorităților competente și numai în zonele precis indicate.

”Clasificarea zonelor de unde se recoltează midiile, în vederea comercializării, se face la solicitarea părţilor interesate, reprezentate de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, asociaţii de pescari, companii pescăreşti etc.

Prima solicitare din partea Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, a fost transmisă către ANSVSA în luna iulie 2019. Urmarea acestei solicitări, ANSVSA a întocmit un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educatiei și Cercetării, acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării zonelor de recoltare a midiilor.

Demersurile întreprinse de ANSVSA către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a se pronunţa asupra acestui acord, până în prezent nu au primit un răspuns oficial.

Implicarea celorlalte autorităţi este esenţială, deoarece acestea au competența să comunice zonele delimitate de unde se va realiza recoltarea moluştelor, sursele de poluare şi impactul pe care îl au sursele de poluare. În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

ANSVSA, autoritatea competentă pentru clasificarea zonelor de recoltare a moluştelor bivalve vii, după primirea tuturor datelor necesare, va proceda la clasificarea respectivelor zone”, a precizat ANSVSA într-un comunicat de presă.

Sutdiul durează minimum 6 luni

Cercetătorii de la Institutul Național Grigore Antipa sunt de părere că și dacă studiul ar începe acum – va dura cel puțin o jumătate de an până când pescarii români vor putea să vândă din nou midii.

„Este nevoie de foarte mult studiu de teren, atâta microbiologic cât și hidrodinamic, studiul la țărm pentru identificarea surselor de poluare”, a declarat Victor Niță, cercetător Institutul „Grigore Antipa” Constanța.

România, doar midii din import

În lipsa documentului cerut de UE, cererea de midii din România este acoperită din importuri – în special, de la vecinii bulgari, unde sunt 40 de ferme. Singura care exista în România, la Agigea, s-a închis acum patru ani.

„Am primit un control din partea Direcției Sanitar Veterinare prin care mi s-a intrerupt activitatea pe mare pentru că îmi solicitau calibrarea apelor pentru cultivarea de moluște”, a povestit Mirel Crivăț, proprietarul fostei ferme.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI