Nici investițiile promise de autorități după drama în care au murit 65 de persoane nu au avut loc, ba chiar utilitățile pentru tratarea pacienților cu arsuri grave s-au diminuat.

Spitalul de Arși este singurul mare centru din România pentru tratarea persoanelor cu răni grave provocate de explozii sau flacără. Instituția avea în 2015 11 paturi pentru arsurile extrem de severe, iar acum acestea s-au redus la 5. Acest lucru s-a întâmplat după momentul Colectiv, se arată într-o analiză DIGI24. O persoană cu arsuri grave, peste 50% din suprafața corpului, nu poate fi tratată decât la spitalele din străinătate, arată sursa citată.

Banca de piele era situată în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu. Ţesuturile, după ce erau prelevate de la pacienţi aflaţi în moarte clinică, erau criogenate la -80 de grade şi conservate în recipiente speciale. Banca a fost închisă de Agenția Națională pentru Transplant. Există un înlocuitor artificial al pielii recoltate, dar acesta nu este compatibil sută la sută cu pacientul.

Oficialii susțin însă că lucrurile s-au schimbat după tragedia de la Colectiv și acum măsurile de salvare a persoanelor cu arsuri majore sunt mult mai eficiente.

Am reușit să creăm în cadrul programelor naționale de acțiuni prioritare un program național de acțiune prioritară pentru marii arși. Am reușit să îl creăm anul trecut și să îl facem funcțional anul acesta. 10 milioane de lei au fost repartizare anul acesta pentru susținerea tratamentului marilor arși în spitalele existente, cu posibilitățile existente. Încercăm să dăm o amploare mai mare acestui program, în funcție de necesitățile care se vor ivi și feedback-urile pe care le vom avea din teritoriu”,  a declarat Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.


Citește și: 3 ANI DE LA COLECTIV. Flavia Lupu, supraviețuitoare a tragediei. „În perioada asta e cel mai greu. Reîncep coșmarurile…”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News