Sfârşitul săptămânii trecute pare să fi fost unul preferat pentru călăuze şi pentru „clienţii” lor atâta vreme cât zeci de persoane au încercat să intre ilegal în România sau iasă, tot fraudulos, din ţara noastră. Unii dintre fugari – cum a fost o turcoaică în vârstă de 39 de ani -, au recurs la metode simple şi s-au ascuns pe banchetele din spate ale maşinilor care îi transportau, unde s-au acoperit cu pături sau cu câteva haine lăsate chipurile la întâmplare. Drumul către Europa le-a fost însă stopat la Vama Nădlac, judeţul Arad. Alţii însă au recurs la metode ceva mai „evoluate” şi si-au făcut ascunzători, ziceau ei sigure, în camionul unui polonez care transporta kiwi. Când au deschis maşina de mare tonaj, poliţiştii de frontieră de la Calafat, jdeţul Dolj s-au trezit în faţă nu numai cu câteva tone de citrice, aşa cum era trecut în actele şoferului polonez, ci şi cu nu mai puţin de 15 pakistanezi-fugari. Epuizaţi, ei le-au spus oamenilor legii că plecaseră din ţara natală în urmă cu două luni pe ruta Iran-Turcia-Grecia şi că intenţionau să ajungă undeva în Europa. Tot la sfârşitul săptămânii trecute mai mulţi pakistanezi, sirieni şi algerieni au fost prinşi la punctul de trecere a frontierei Sînnicolaul Mare, judeţul Timiş, încercând să iasă ilegal din România. În toate cazurile se fac cercetări pentru trecere sau tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.