Suraki a dezvoltat în urmă cu peste 10 ani un business cu struţi în Giurgiu, la Răsuceni. Acum, produc în jur de 90% din carnea de struţ comercializată în România, au 55 de angajaţi şi afaceri de peste 9,3 milioane de lei în 2011. Mai mult, anul trecut compania a finalizat un proiect de valorifcare a grăsimii de struţ din care au rezultat 2 produse: creme din grăsime de struţ si suplimente alimentare cu Omega 3-6-9 pe care compania le comercializează în lanţurile de farmacii, potrivit economica.net
Pe lângă carnea de struţ şi produsele derivate ( produse din piele de struţ, cum ar fi genţi, portmonee, curele, ouă), Suraki comercializează şi cărnuri exotice pe care le importă. „În acest moment comercializăm carne din crocodil, cangur, antilopă, piton şi zebră. La aceste produse avem şi stocuri care sunt însă destul de mici. Vindem în cantităti mai mici, însă ne dorim să satisfacem cerinţele clienţilor pentru produse noi, neobişnuite. Şi pe acest segment am reuşit o creştere în 2012 faţă de 2011”, ne-a mai declarat Denis Suraki potrivit căruia de aceste produse sunt interesate exclusiv restaurantele.
În ceea ce priveşte carnea de struţ, Suraki vinde cu precădere în România, în diverse restaurante şi hoteluri, dar şi în marile reţele de magazine precum Carrefour, Cora, Metro sau în magazinele specializate cum ar fi Naturalia.