Potrivit discuțiilor de la Bruxelles, toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să se angajeze în atingerea acestui obiectiv.
Klaus Iohannis a explicat că propunerea Comisiei Europene referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 „este una foarte ambițioasă” și „ar putea fi acceptată de către România, în anumite condiții”, a informat Administrația Prezidențială.
Astfel, șeful statului a menționat că totul depinde de „instituirea unor mecanisme de sprijin și de flexibilități adaptate nevoilor și specificului statelor membre”.
Totodată, „trebuie luate în considerare eforturile de decarbonizare anterioare, precum și diferențele de dezvoltare dintre statele membre, astfel încât partajarea eforturilor la nivelul Uniunii să se realizeze de o manieră echitabilă”.
Președintele Klaus Iohannis a reafirmat apoi importanța asigurării finanțării de către UE a acțiunilor din domeniul schimbărilor climatice.
Liderii europeni vor reveni asupra acestui subiect la reuniunea din decembrie 2020, pentru a agrea noua țintă de reducere a emisiilor pentru 2030, mai arată Administrația Prezidențială.