„Șocati și profund întristați de explozia și pierderea de vieți nevinovate la Spitalul Al Ahli Arab din Gaza. Toți civilii și infrastructura civilă trebuie protejați în orice moment. Dreptul internațional umanitar trebuie respectat. Responsabilitatea trebuie să fie clar stabilită”, a transmis MAE într-un mesaj pe X.

Sute de persoane au murit și alte sute sunt încă sub dărâmături, în urma unei lovituri asupra unui spital din Fâșia Gaza, unde se aflau atât pacienți, cât și persoane care voiau să se adăpostească. Hamas a acuzat Israelul pentru atac, în timp ce Israelul a acuzat o „lansare eșuată” a unei rachete lansate de gruparea Jihadul Islamic Palestinian. La rândul ei, această grupare a negat și ea responsabilitatea.

Explozia la spitalul al-Ahli al-Arabi din Gaza, care a provocat sute de morți, a devenit un catalizator pentru furie în regiune, stârnind proteste în întreaga lume arabă și nu numai. Protestele de amploare au izbucnit în Liban, Iordania, Turcia sau Cisiordania.

 
 

Urmărește-ne pe Google News