„In prima faza vom permite importul de tauri destinati productiei de sperma”, precizeaza directorul general al Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare.
Romania intentioneaza sa ridice treptat interdictia privind importul de animale vii si produse de origine animala din tarile in care au fost depistate cazuri de encefalopatie spongiforma bovina – „boala vacii nebune”, a declarat Gabriel Predoi, directorul general al Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare (ANSV).
„In prima faza vom permite importul de tauri destinati productiei de sperma, care vor fi dirijati in unitatile specializate pentru recoltarea acesteia”, a precizat Predoi. Cercetarile asupra „bolii vacii nebune” au stabilit, in mod cert, ca prin sperma si embrioni de bovine nu se transmite „prionul” care provoaca teribila maladie. „In ceea ce priveste importul de carne si produse din carne, vom realiza o monitorizare, mergand pe certificarea starii de sanatate a animalelor de la care provine carnea”, a precizat Predoi.
In schimb, se interzice comercializarea capetelor de bovine, a creierului, limbii, amigdalelor, intestinelor de bovine, precum si a splinei de oaie, pe care Uniunea Europeana le-a interzis. „Aceste organe trebuie vopsite fiecare intr-o culoare, pentru a nu se putea comercializa, apoi transformate in faina proteica, obligatoriu arsa sau ingropata. Prionul care cauzeaza EBS este distrus la 133 grade Celsius, timp de 20 de minute, la o presiune de cel putin 3 bari. In Romania, mai traiesc doar 26% din animalele importate in ultimii 20 de ani din tarile unde s-a semnalat ESB”, ne-a precizat dr. Viorel Andronie, de la ANSV.
In acest moment, toate animalele din tara sunt monitorizate, iar carnea si organele care ajung in abatoare trebuie sechestrate 48-72 de ore, pana cand ies analizele. Daca nu corespund, intreaga cantitate trebuie distrusa. Timp de patru zile in aceasta saptamana, se organizeaza un control la nivel national, in toate abatoarele pentru a se verifica modul in care acestea respecta legile.
Tot in aceasta saptamana se ia decizia de interzicere a carnii tocate de pasare, asa-numitul MDM. „Tendinta autoritatilor romane este de eliminare a acestui produs pentru ca se contamineaza foarte usor cu Salmonella. In Uniunea Europeana consumul MDM e extrem de redus si permis numai pentru anumite alimente”, a mai spus Predoi.
Pentru „disciplinarea” producatorilor, Ministerul Agriculturii a pregatit un proiect de hotarare de guvern, cu amenzi usturatoare si cu propunerea confiscarii marfii „ilegale”.
Boala vacii nebune, depistata in 22 de tari.
In 1997, in Anglia, a fost semnalat primul caz confirmat de imbolnavire cu teribila „boala a vacii nebune”, cum a fost denumita encefalopatia spongiforma bovina. De atunci, alte 21 de tari au confirmat imbolnaviri, ultimele fiind Slovenia si Japonia. Organismele internationale au intocmit o lunga lista de produse si subproduse de origine bovina interzise la export din aceste tari.
Tarile afectate sunt: Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Irlanda de Nord, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Liechtenstein, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, Slovacia, Cehia, Finlanda, Slovenia. Romania a interzis importul din toate aceste tari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a05f676eb00d82bcb69bf14f615a55bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_9e2d0cf64f360ce329b5ed323d7bc299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f242c1ccbdd312e9e575fed9db2952df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1d5f0b84102f72793ddbd4999f4c746b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_8139378a34e2e3e40388c629f53fe950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e71373515a95dbbf8e00ce040969ad04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c9ae6c57db0b268ff95803d6fc828e8e.jpg)