În luna mai a acestui an, Ministerul Cercetării și Inovării a primit o adresă din partea Institutului Geologic al României (IGR) prin care se cere expropierea pentru cauză de utilitate publică a terenului pe care se află Litoteca Națională. La final se menționează că acest demers vizează ”salvgardarea unor informații de valoare inestimabilă pentru statul român”. Ce s-a întâmplat?

Spațiu privatizat ”din neatenție”

”În anul 1993, din cauza privatizării  societății geologice ”Prospecțiuni SA” și printr-o regretabilă omosiune, terenul pe care se afla Litoteca Geologică Națională a fost trecut în proprietatea SC Prospecțiuni SA, parte a grupului de firme Tender. IGR, în calitate de administrator, a fost obligat să încheie cu societatea geologică Prospecțiuni SA un acord de închiriere pe o sumă modică, un leu pe metru pătrat. După care, în anul 2006, acest acord a fost reziliat de SC Prospecțiuni SA. IGR a fost obligat de instanță ca în anul 2009 să evacueze Litoteca Națională, lucru imposibil pentru că vorbim aici de circa 600 de tone de coloane de foraj, așezate, cartate, documentate corespunzător”, ne-a spus Ștefan Marincea, directorul IGR.

Terenul a fost vândut unei societăți de imobiliare

Cele două părți au ajuns la pace, până anul acesta, când Prospecțiuni SA, aflată în insolvență, a vândut terenul de sub Litotecă. În actul de vânzare-cumpărare se specifică faptul că acestă ”bibliotecă de piatră” a Românei nu va fi evacuată de noul proprietar, o firmă imobiliară, până în anul 2020. După care… va interveni evacuarea, despre care specialiştii spun că este sinonimă cu pierderea informațiilor neprețuite care sunt înmagazinate în acești cilindri de rocă.

”Chiar dacă am avea acum banii necesari pentru mutare, nu am avea timpul fizic pentru așa ceva. Singura soluție realistă este, acum, exproprierea terenului de sub Litotecă pentru cauză de utilitate publică. Apoi, realizarea unei incinte noi pe un teren pe care deja îl avem, abia apoi mutarea carotelor. Dacă pierdem rocile care conțin informațiile despre subsolul României, va trebui să le refacem la un preț foarte mare, cam de două ori PIB-ul actual, din calculele noastre”, ne-a mai spus Ștefan Marince. PIB-ul României este de aproxiamtiv 180 de miliarde de euro….

 
 

Urmărește-ne pe Google News