Încă de când a fost înfiinţaţă Bănca Naţională a României, în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcţie de evenimente istorice – războaie şi decizii politice -, dar şi de economie.
Dacă în anul 1900, românii aveau în visterie 10,5 tone de aur, rezerva s-a dublat în următorii cinci ani şi a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone. Între anii 1915-1920, România a predat Rusiei tezaurul. Astfel, BNR a ajuns să aibă cu 2 tone de aur mai puţin, în anul 1920. În 1915 rezerva a revenit şi a ajuns la aproape 73 de tone în 1925. După cel de-al Doilea Război Mondial, datele privind rezerva de aur a BNR lipsesc din statisticile World Gold Council.
Raportările reapar abia în 1973, cu rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone.
Rezerva s-a înjumătăţit însă în 1987, la 48 de tone, şi a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicoale Ceauşescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârşitul lui 1989, BNR a cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.
După 1989, rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind menţinută de BNR la 103-105 tone din 2000 până în prezent.
În luna iulie a acestui, rezerva de aur a BNR era de 103,7 tone, în valoare de 3,767 miliarde euro, reprezentând circa 10% din rezervele internaţionale totale. România se plasează pe poziţia a 33-a în lume după cantitatea de aur din rezervă.