Acest studiu, coordonat de Consiliul Europei în cadrul programului comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei denumit „Egalitate şi nediscriminare pentru romi” (EQUIROM), examinează cum reprezentarea romilor la televiziune în aceste patru ţări contribuie prea adesea la inegalitate, la prejudecăţi şi la discriminare faţă de romi, scrie instituţia europeană în comunicatul referitor la studiul său.
Această analiză are în vedere standardele interne, europene şi internaţionale privind combaterea discriminării, a discursului de ură, şi tratamentul egal, precum şi legislaţia relevantă. Au fost astfel evaluate cel puţin 20 de materiale cu sau despre romi difuzate în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023 de diverse posturi TV din cele patru ţări.
CE: Mass-media din aceste ţări continuă să-i portretizeze negativ prin stereotipuri şi prejudecăţi
Studiul urmăreşte să răspundă la întrebări esenţiale despre cum sunt reprezentaţi şi descrişi romii în programele televizate şi dacă există iniţiative, practici sau modalităţi de combatere a urii faţă de romi promovate prin intermediul televiziunilor.
Cadrele naţionale de reglementare din Bulgaria, Grecia, Italia şi România interzic discursul de ură şi discriminarea faţă de romi, dar mass-media din aceste ţări continuă să-i portretizeze negativ prin stereotipuri şi prejudecăţi, susţine Consiliul Europei. Acesta consideră că presa prezintă romii ca fiind violenţi, needucaţi şi înapoiaţi şi, în plus, are tendinţa de a se focaliza pe infracţiuni sau pe situaţia lor materială precară.
Recomandările Consiliului Europei
Deşi au existat unele eforturi de a creşte reprezentarea pozitivă a romilor în mass-media, acestea sunt rare, notează instituţia europeană. În consecinţă, recomandările studiului său au în vedere combaterea reprezentării negative a romilor în presă.
Printre aceste recomandări se regăsesc consolidarea capacităţilor organismelor de reglementare de a lupta contra discursului de ură, sensibilizarea lucrătorilor din mass-media, evitarea generalizărilor nefavorabile, oferirea posibilităţii romilor de a fi reprezentaţi în mass-media, evidenţierea unor exemple pozitive de contribuţii ale romilor pentru societate, includerea mai multor voci ale romilor în presă şi în prezentarea ştirilor, precum şi evitarea limbajului dezumanizant şi a prezentării romilor ca un grup omogen.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
BabaVanda • 20.06.2024, 15:00
Eu cred ca e suficient ca presa nu mentioneaza ca infractorii - atunci prezinta infractori romi - sunt de aceasta etnie.
Basarab1948 • 20.06.2024, 11:52
Mda!Ei ne acuza pe noi,dar francezii au pus buldozerele pe taberele „romilor”veniți din Romania,iau inhațat fara menajamente și ni i-au expediat pachet!
MAMIRA • 20.06.2024, 11:50
si astfel vom ajunge sa ignoram suportul constant si "democratic" pentru politica de apartheid ca sa nu mai vorbim de genocid si sa ne concentram pe detalii "mult mai importante" ca...toleranta pentru gusturile muzicale...de exemplu...