„În contextul exacerbării conflictului din Orientul mijlociu dintre Israel și palestinieni, România acționează într-un spirit de solidaritate internațională, oferind astfel sprijin cetățenilor ucraineni nevoiți să fugă din nou din calea războiului”, se arată în comunicatul DSU, care precizează că sprijinul a fost oferit la solicitarea Ambasadei Ucrainei în România.
„Astfel, cei 220 de cetățeni ucraineni care sunt preluați vor beneficia de asistență medicală asigurată de către personalul specializat din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), urmând ca o parte dintre aceștia să își continue drumul mai departe, iar restul (aproximativ 40-50 persoane) vor fi transportați în spații de cazare temporară, oferindu-li-se un refugiu sigur în aceste momente dificile”, a menționat instituția condusă de Raed Arafat.
Luni, 16 octombrie, un alt transport cu ucraineni va ajunge pe aeroportul din Cluj-Napoca, iar echipele medicale SMURD vor asigura asistență medicală de specialitate. „Totodată, autoritățile române vor pune la dispoziție spații temporare de cazare”, a transmis DSU.
Potrivit DSU, Organizația Internațională pentru Migrație va asigura cazarea temporară si hrana și va sprijini ucrainenii vor dori să plece din România și nu au bani să facă acest lucru.
Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a lansat pe 7 octombrie „Operaţiunea Al-Aqsa Flood” împotriva Israelului, fiind folosite câteva mii de rachete. Duminică, 15 octombrie, armata israeliană a anunțat că se pregăteşte să invadeze Fâşia Gaza în următoarele zile pentru a elimina conducerea politică şi militară de la vârful Hamas, gruparea palestiniană care controlează Fâşia Gaza şi care a condus atacurile teroriste din Israel, soldate cu peste 1.300 de morţi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
K476 • 15.10.2023, 13:01
Victime dupa victime.. Oare o sa prindem o generație care sa nu fie victima vecinilor, autorităților.. sa spună cineva.. "Bah, eu nu am fost niciodată victima! Sunt un om fericit. La mine totul e bine, legea e corecta, taxele corecte, vecinii, colegii nu ma mananca de.. nu ma streseaza nimeni.. sunt fericit"?
durban22 • 15.10.2023, 10:34
Intotdeauna ,ROMANIA a dat dovada de mila ,compasiune si solidaritate in fata terorilor de tot neamul ,lucru ce ne caracterizeaza !.