UPDATE 8 august, 11.00: Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, împreună cu Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, și ambasadorul Libanului în București, Rana Mokaddem, au susținut scurte declarații, sâmbătă dimineața, înainte de trimiterea ajutoarelor medicale în Liban.

”Asistăm la un efort comun, inclusiv la nivelul ministerului Apărării, care va duce la sosirea în Liban a primelor ajutoare pe linie medicală. Trimitem materiale sanitare, medicamente, care au fost achiziționate de la rezervele statului. Nu se poate ca cineva să rămână singur într-o situație ca aceasta prin care trece Liban. Este un foarte mic ajutor pe care îl acordăm momentan”, a transmis Raed Arafat, potrivit G4Media.ro.

”Suntem aici pentru a exprima solidaritatea și empatia profundă față de Liban și poporul libanez. Am fost martorii unei tragedii, foarte multe vieți pierdute, mii de libanezi răniți. Libanul este o țară apropiată societății românești în care trăiește și un număr mare de români. Adresez condoleanțe în numele Guvernului României familiilor îndoliate, și însănătoșire grabnică răniților. În contextul COVID-19 am învățat că cel mai important lucru este solidaritatea. Acest ajutor pe care astăzi îl trimitem este extrem de important. Sperăm ca echipamentele să fie de folos medicilor din prima linie. Le transmit prietenilor libanezi: Nu sunteți singuri”, a transmis Aurescu.


Explozia din capitala Libanului a luat viața a 154 de oameni și a rănit 5.000 de persoane. În deflagrație din Beirut au fost distruse tone de echipamente de protecție anti-COVID.

Tara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, informează MApN.

Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns apelului solicitat iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez.

Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave (C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul a 8 tone de materiale medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor. Decolarea aeronavelor are loc sâmbătă, 8 august, la ora 10.00.

Două cadre ale DSU vor însoți echipajul care va asigura transportul aerian și vor asigura predarea materialelor medicale către autoritățile responsabile din Liban.

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale, se mai precizează în comunicat.

Premierul Ludovic Orban a semnat vineri decizia privind folosirea cantităţii de 2.000 de flacoane de ceftriaxone din rezerva de mobilizare, ca ajutor umanitar extern de urgenţă pentru înlăturarea urmărilor dezastrului provocat de explozia din capitala Libanului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News