Potrivit RoVaccinare, o aeronavă C-27 J Spartan, aflată în dotarea Forțelor Aeriene Române, a decolat, luni, spre Tunisia, pentru o misiune umanitară complexă, de sprijinire a autorităților tunisiene în eforturile de combatere a efectelor generate de virusul SARS-CoV-2.
Medicii și asistenții români vor sprijini personalul sanitar tunisian pentru 21 de zile, după ce țara din nordul Africii se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri cu COVID.
„La această misiune vor participa și 3 ofițeri din cadrul DSU – Direcția Generală de Protecție Civilă, însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea întregii misiuni, respectiv asigurarea unei legături permanente cu autoritățile sanitare și de protecție civilă din Tunisia”, a transmis RoVaccinare pe Facebook.
Pe lângă echipa de medici trimisă, România a donat cadrelor medicale din Tunisia 22.240 de măști FFP2 și FFP3, 203.000 de măști chirurgicale, 50.400 de teste antigen, în scopul asigurării protecției acestora împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.
De asemenea, 188.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor fi acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar, autorităților tunisiene.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!