Bode a precizat că România garantează securitatea a 2.070 de kilometri de frontieră externă a Uniunii Europene şi se ocupă de fluxul de migranţi ucraineni, adică își respectă obligațiile de stat membru al UE.

„România este un furnizor de securitate la nivelul Uniunii Europene, care respectă obligaţiile de a fi stat membru, dar, din păcate, nu beneficiază de drepturile de apartenenţă la spaţiul Schengen”, a spus ministrul de interne pentru EFE.

Lucian Bode, care a fost însoțit în Spania de secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu, a făcut apoi bilanţul celor 2,4 milioane de persoane care au trecut graniţa în România fugind din Ucraina, de la începutul invaziei ruse, dintre care 80.000 au rămas în ţară, jumătate dintre ei fiind minori.

„Au trecut milioane de ucraineni şi vă asigur că niciun cetăţean nu a trecut graniţa fără a fi identificat, fapt care demonstrează siguranţă atât pentru români, cât şi pentru ceilalţi cetăţeni europeni”, a mai spus ministrul PNL în interviu. 

Aderarea României la acest spaţiu și situaţia comunităţii româneşti din Spania au fost principalele puncte discutate cu omologul său spaniol, Fernando Grande-Marlaska, şi cu reprezentanţii Garzii Civile şi Poliţiei Naţionale Spaniole.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Potrivit celor mai recente informații, reprezentanții Consiliului UE și ai Comisiei Europene au fost chemați în Parlamentul European ca să prezinte un calendar de aderare și să precizeze în mod clar dacă în decembrie 2022 va fi supusă la vot extinderea Schengen, astfel încât România, Bulgaria și Croația să fie incluse.

Ce va însemna pentru România intrarea în Schengen

Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație a persoanelor. Concret, cele 26 de țări membre au eliminat controalele la frontieră, iar granița se trece fără a fi prezentate actele de identitate.

Cele 26 de țări membre Schengen sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.

În acest moment, România, Bulgaria, Croația și Cipru așteaptă să intre în spațiul Schengen. Ultimul stat care a aderat este Liechtenstein, în 2011.

Pentru România, aderarea la spațiul Schengen va însemna:

  • eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
  • set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre UE;
  • cooperarea consolidată în domeniul polițienesc;
  • cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer ale executării hotărârilor penale.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Jumbo   •   13.10.2022, 07:52

Cred ca a vrut sa zică "România a suferit pierderi incomensurabile prin întrarea în UE și nato" 😀. Un alt Farfuridi

Janco   •   23.09.2022, 22:19

da nu am intrat schengen dar a fost salvat nastase,dragnea si multi alti au pus bani in cont bogati din salariu de bugetar statu nu a recuperat sau daca a recuperat va trebui sal dea inapoi plus dobanzile asa e legea, industria romana sa astepte bani nerambursabili de la bruxel daca sunt pierduti nu sunt o problema daca stau camioanele 4/5 zile in vama, nu sunt daca atau romani la vami 10/15.

ivryernest   •   23.09.2022, 17:47

În acest articol, modul CONDIȚIONAL-OPTATIV ar fi mai potrivit oriunde este folosit timpul VIITOR. De exemplu, acolo unde se scrie "Pentru România, aderarea la spațiul Schengen va însemna", ar fi corect să se scrie "Pentru România, aderarea la spatiul Schengen ar însemna", fiindcă nimic nu-i încă sigur, din păcate.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI