„În contextul Declaraţiei Consiliului Nord-Atlantic privind răspunsul aliat referitor la retragerea Rusiei din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), prezentată marţi, România va suspenda, împreună cu aliaţii care sunt state părţi la TCFE, operaţionalizarea Tratatului atât timp cât este necesar, în conformitate cu normele de drept internaţional”, se arată într-un comunicat al MAE, transmis AGERPRES.

Potrivit MAE, în urma consultărilor iniţiate la nivel aliat în 9 iunie a rezultat faptul că respectarea acestui Tratat doar de către aliaţii care sunt state părţi este nesustenabilă.

Anunțul reprezintă un răspuns la decizia Rusiei de a se retrage din Tratat şi la războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, „contrar obiectivelor documentului care a constituit timp de decenii unul din elementele de bază ale arhitecturii de securitate în spaţiul euroatlantic”.

MAE subliniează și că Rusia continuă să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli, cu încălcarea Cartei ONU, a angajamentelor Actului Final de la Helsinki, a obiectivelor şi principiilor Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa, inclusiv reciprocitatea, transparenţa, implementarea, verificarea şi consimţământul statului-gazdă.

Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”
Recomandări
Amenințare cruntă a Rusiei pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski a refuzat armistițiul de Ziua Victoriei: „Kievul nu va supraviețui până pe 10 mai”

România va continua, alături de celelalte state aliate, să contribuie activ la securitatea Europei şi a spaţiului euroatlantic prin susţinerea unei posturi consolidate de descurajare şi apărare a NATO, precum şi prin măsuri adecvate de control al armamentelor, luând în considerare mediul de securitate şi securitatea tuturor aliaţilor, în conformitate cu Noul Concept Strategic, precizează Ministerul de Externe.

Rusia s-a retras oficial marţi dintr-un tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenţionale, acuzând SUA că au subminat situaţia de securitate de după războiul rece prin extinderea Alianţei Nord-Atlantice, relatează Reuters.

Conform prevederilor Tratatului, această decizie intră în vigoare după 150 de zile de la notificare, adică pe 7 noiembrie, iar Consiliul Nord-Atlantic a condamnat anunţul şi a anunţat consultări cu privire la implicaţiile retragerii Rusiei din Tratat şi la impactul asupra securităţii Alianţei.

Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale din Europa a fost negociat în ultimii ani ai războiului rece, fiind semnat la Paris, pe 19 noiembrie 1990.

Prevederile sale impun o serie de plafoane şi limitări pentru cinci categorii de armament convenţional: tancuri de luptă, vehicule blindate, artilerie grea, avioane şi elicoptere de luptă. România a devenit parte la Tratat în 1992.

FOTO: Hepta

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (10)

mihaelamicu2001   •   11.12.2023, 08:14

La nivel diplomatic se stie cum trebuie procedat

Simona.T   •   08.11.2023, 13:59

ca si cum am conta si noi pe harta asta a fortelor militare...

sorinzainescu68   •   08.11.2023, 10:28

Mi se pare o decizie corectă.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Viva.ro
Votarea deja a început! Surpriză: candidatul de pe locul 1 nu era favorit la începutul campaniei! Românii, în cea mai mare confuzie electorală: 1 din 5 nu știe cu cine să voteze
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Adevarul.ro
Expunere fără inhibiții: cum diferă atitudinea mediteraneenilor față de corp comparativ cu americanii
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Observatornews.ro
Ce spune James Trainor, liderul delegaţiei SUA, despre anularea alegerilor din 2024: A fost un pas corect
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI