În cea de-a patra zi de căldură sufocantă, specialiștii spun că s-au înregistrat în regiunile extracarpatice, cu valori între 37 până la 40 grade Celsius în Capitală și la Cernavodă.

„Indicele de disconfort termic este deosebit de accentuat, pentru că într-o bună parte din țară, exceptând zona montană și zonele depresionare, avem valori care depășesc 80 de unități. În Capitală vorbim chiar de o valoare record, de 84 de unități, chiar 84,8, cele mai ridicate valori de disconfort termic, iar temperatura resimțită în Capitală este de 45 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu.

Țara noastră se va afla și miercuri sub cod roșu de caniculă, cu excepția a 11 județe din nord. Conform ANM, temperaturile se vor încadra între 33 și 42 grade Celsius.

De joi, valorile termice încep să scadă ușor, însă aerul va fi tot irespirabil.

„Joi contăm pe o ușoară diminuare, 30-39 grade Celsius, cu 29-30 grade în nordul Moldovei, însă, de la o zi la alta, chiar dacă vom vorbi de temperaturi de la 31 până la 37 grade Celsius, disconfortul termic rămâne în continuare deosebit de ridicat”, a spus specialistul.

Caniculă și miercuri, 17 iulie

Valul de caniculă se extinde în România, ANM anunțând un cod roșu pentru aproape toată țara pentru zilele de 16 și 17 iulie. Restul teritoriului se va afla, în aceste zile, sub cod portocaliu.

Pentru miercuri, 17 iulie, ANM a anunțat un cod roșu de caniculă în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei.

În aceste zone se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade Celsius, iar pe litoral vor fi de 33… 36 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Urmărește-ne pe Google News