Am avut o discuție legată de felul în care România își arată solidaritatea față de alții și pot să vă spun că am decis împreună ca România să trimită o echipă de medici și asistenți medicali în Italia. Ei vor merge acolo, în zona Milano, vor pleca cel târziu mâine – o echipă formată din 11 medici și șase asistenți medicali.

Klaus Iohannis:

Preşedintele a menţionat că, în comparație cu alte țări, creșterea numărului de persoane afectate de epidemie la noi în ţară nu a fost așa mare cum a observat, de exemplu, în țări precum Italia şi Spania.

Acest lucru, evident, vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme. Însă trebuie să vă avertizez foarte clar: Nu este momentul să ne relaxăm. În nici un caz nu este momentul să nu mai respectăm indicațiile autorităților. Toți experții, toți medicii ne spun că evoluția epidemiei în continuare depinde de felul în care respectăm indicațiile autorităților. Dacă respectăm indicațiile – evităm contactul ș.a.m.d. -, este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm, este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut, din păcate, în țările pe care tocmai le-am menționat

Klaus Iohannis:

Şeful statului a continuat: „Nu suntem încă la vârful epidemiei. În nici un caz nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile autorităților”.

Grupul de Comunicare Strategică a comunicat, luni, că 29 de români din străinătate au murit din cauza infecției cu noul coronavirus.

Cele mai multe decese sunt în Italia – 9.

627 cetățeni români din străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 400 în Italia, 189 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 6 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News