Decizia este un act de solidaritate față de guvernul Marii Britanii. Londra acuză Rusia că se află în spatele otrăvirii fostului agent dublu rus serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, cu un agent neurotoxic.
”Urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, MAE consideră ca atacul de la Salisbury reprezintă o amenințare la adresa securității colective și a dreptului internațional. Conform concluziilor, Consiliul European este de acord cu evaluarea Guvernului Regatului Unit potrivit căreia este foarte probabil ca Federația Rusă să fie responsabilă de atac și cu faptul că nu există altă explicație plauzibilă
Precizăm că, în solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii, conform dispozițiilor Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, MAE a notificat Ambasada Federației Ruse la București că un diplomat din cadrul acesteia va fi declarat persona non-grata și că este obligat să părăsească teritoriul României.”, a informat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicatde presă.
Totodată, alături de România, alte 13 state ale Uniunii Europene au decis expulzarea mai multor diplomați de la Moscova.
Și SUA vor trimite înapoi în Rusia 60 de diplomați ai Moscovei. Numai 48 dintre ei la lucrează la consulatul din Seattle, Washington (instituție care va fi închisă în următoarele zile), iar alți 12 ruși vor fi expulzați de la ambasada Rusiei de la ONU, aflată la New York.
#salvatipipera / Unde se vor construi stațiile de metrou Pipera 2 și Pipera 3