Dronele românești au fost prezentate la INCAS

Guvernul român a semnat un protocol istoric pentru dezvoltarea primei drone românești, o colaborare între Ministerul Economiei și Ministerul Cercetării. Acest program inovator va pune bazele producției naționale de drone pentru scopuri militare, civile și de apărare, cu scopul de a sprijini industria locală și creșterea competitivității economice.

Dronele românești vor fi realizate la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli (INCAS), din Strejnicu, în apropiere de Ploiești. Aici au fost prezentate marți multe drone dezvoltate de inginerii și cercetătorii români.

Aparatele de zbor sunt deja utilizate de Ministerul Afacerilor Interne pentru diverse misiuni, inclusiv monitorizarea incendiilor și supravegherea video pentru a sprijini intervențiile poliției.

„Dronele pot fi folosite și în situații extreme precum recuperarea victimelor unor calamități, precum inundații sau cutremure. În funcție de greutate și condițiile meteo, dronele au o autonomie de până la 8 ore se zbor”, a explicat Alexandru Pană, inginer aviație și operator dronă, potrivit sursei citate.

Cercetările în acest domeniu au debutat în 2012, iar pe parcursul pandemiei acestea au avut aplicații umanitare. În plus, dronele pot fi utilizate pentru monitorizarea activităților ce implică protecția mediului, inclusiv supravegherea depozitării deșeurilor.

„Una dintre dronele prezentate astăzi este dotată cu un senzor care poate monitoriza și detecta creșterea nivelului de radiații în cazul unui accident la o centrală nucleară sau pe un front”, a precizat Cătălin Pascale, inginer-cercetător.

Primul program pentru drona românească

La eveniment au fost prezenți ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan Oprea și cel al cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan Gruia.

„Astăzi punem bazele primului program integrat care va crea drona românească. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, INCAS şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului vor implementa acest parteneriat, de la concept până la transferul soluţiilor tehnologice în economia reală. Am avut în vedere toate aspectele necesare, incluzând proprietatea intelectuală şi patentele, împreună cu deschiderea către piaţă, pentru a putea progresa eficient. Prin acest protocol facem pasul spre o nouă etapă pentru cercetarea românească din domeniul aerospaţial”, a declarat Bogdan-Gruia Ivan.

La rândul lui, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea a susținut că se pregătește un centru de formare a operatorilor de drone, în colaborare cu o companie franceză, atât pentru sectorul militar, cât și pentru cel civil.

Ministrul economiei și ministrul cercetării au semnat parteneriatul pentru dezvoltarea dronelor românesti – Foto FB Bogdan Ivan

Prototipul de dronă va putea deveni „un produs industrializat în fabricile din industria de apărare din România, cu capital de stat şi cu capital privat”, a adăugat ministrul.

„Ne dorim să putem avea drone româneşti, cu softuri produse în România”, a adăugat Ştefan-Radu Oprea.

În maximum un an, ar putea începe producția de serie a dronelor românești, destinate atât sectorului militar, cât și agriculturii și domeniului civil, a spus ministrul.

Protocolul semnat de Ministerul Economiei și Ministerul Cercetării vizează identificarea cerințelor instituțiilor din domeniul Apărării și Ordinii Publice, folosind tehnologii locale și infrastructura de cercetare-dezvoltare. 

Urmărește-ne pe Google News