Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat ziua precedentă că forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, iar sistemul de supraveghere radar a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 7/8 septembrie, traseul unei drone în spaţiul aerian naţional, aceasta fiind monitorizată şi de două avioane F-16.

În februarie, șeful Statului-Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, a spus pentru Europa Liberă că „armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace” din cauza actualei legi și că este necesară schimbarea legislației pentru ca dronele de atac să poată fi doborâte.

Concret, potrivit lui Gheorghiță Vlad, până nu se modifică patru legi, Armata nu are posibilitatea legală să folosească armamentul din dotare pe timp de pace, în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție.

Surse guvernamentale au afirmat însă luni, 9 septembrie, că nu se pune problema ca România să nu fie apărată, indiferent de afirmațiile lui Gheorghiță Vlad, pentru că nu mai există noțiunea de „timp de pace”.

„Cum să nu intervenim? Intervenim de îndată. Vom acționa imediat dacă este o țintă pe teritoriul României. Oricum, Rusia nu își permite să atace România. Dar cum să lăsăm o dronă să lovească o fabrică și să nu reacționăm? Ce, ne jucăm?”, au precizat sursele citate pentru Libertatea.

Urmărește-ne pe Google News