Compania Verde Magnesium intenționează să investească 1 miliard de dolari într-o mină de magneziu dezafectată din apropierea orașului Oradea și să construiască unități de procesare care să folosească energie regenerabilă și să recicleze aluminiul.
Prin această investiție, exploatarea magneziului va fi reluată în Europa pentru prima dată după mai bine de un deceniu, în timp ce UE încearcă să reducă dependența de importurile chineze de materii prime esențiale.
Asta în condițiile în care peste 90% din magneziul folosit de țările membre UE, esențial pentru fabricarea aliajelor de aluminiu ușoare utilizate la mașini și ambalaje, este importat din China.
Compania Verde Magnesium va folosi amplasamentul unei mine de magneziu care a fost închisă în 2014 – la momentul respectiv, ultima care funcționa în Europa.
Verde Magnesium intenționează să înceapă producția până la sfârșitul anului 2027 și să ajungă la 90.000 de tone pe an, jumătate din oferta UE și 9% din producția globală.
Probabil, compania va aplica la mecanismele de finanțare ale UE, după ce a fost numită drept o investiție-cheie de către Alianța Europeană pentru Materii Prime – o rețea industrială susținută de Comisia Europeană.
Mina și uzina din România vor ajuta Bruxelles-ul să-și îndeplinească obiectivul de o mai mare independență pentru metalele vitale necesare tranziției ecologice, a transmis Bernd Martens, președintele Verde Magnesium și fost director Audi.
„Sectorul industrial european are nevoie acută de o aprovizionare fiabilă cu metale critice și strategice, în special cele cu o amprentă de carbon mai mică decât importurile actuale, care pot sprijini tranziția Europei către o economie neutră din carbon”, a spus Bernd Martens.
De asemenea, Martens și-a exprimat încrederea că exploatarea magneziului va reporni, în ciuda opoziției locale și a provocărilor de mediu care au afectat proiectele anterioare.
95% din consumul european de magneziu provine din China
În prezent, aproximativ 87% din oferta globală de magneziu și 95% din consumul european provine din China, care a redus drastic producția pentru a economisi energie pe măsură ce prețurile cresc.
Industria aluminiului din Europa a fost grav perturbată în 2022, când producția chineză s-a oprit temporar din cauza prețurilor ridicate la energie, declanșând avertismente cu privire la închiderea fabricilor din blocul comunitar.
UE și-a stabilit obiective ambițioase în temeiul Legii materiilor prime critice. Vrea să exploateze 10% din consumul de minerale critice al UE, să proceseze 40% din el și să recicleze 15% din el până în 2030.
Luna trecută, România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.
FOTO: Profimedia