Conform declarațiilor lui Raed Arafat, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, România a trimis pacienți cu forme grave de coronavirus în Ungaria, Polonia, Austria, Germania și, de sâmbătă, și în Danemarca.

„România este puternic lovită de rate mari de infecție, sistemul de sănătate se află sub presiune, nu mai sunt locuri libere în unitățile de terapie intensivă și s-au suspendat toate spitalizările pentru intervențiile chirurgicale neesențiale”, a explicat, pe Twitter, ministrul sănătății de la Copenhaga, Magnus Heunicke.

El a mulțumit medicilor danezi care au sprijinit personalul de la Institului Matei Balș din București.

„La mijlocul lunii octombrie, situația era atât de disperată, încât România a cerut ajutorul țărilor UE pentru a ușura situația”, scrie TV2.

Luna trecută, Danemarca a trimis în România echipamente medicale ca formă de ajutor pentru a traversa valul patru al pandemiei. Apoi, a trimis medici și asistente. Acum, nordicii ne-au preluat și doi pacienți cu forme severe de SARS COV 2.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Cum se simt cei doi români internați în Danemarca

„Cei doi pacienți sosiți de la București sunt la de terapie intensivă. Statea lor este foarte gravă, dar beneficiază de cel mai bun tratament”, a declarat medicul Karina Bækby Houborg, șefa secției ATI de la Spitalul Universitar din Aarhus.

Ce scrie presa daneză despre cei doi bolnavi COVID transferați la un spital din Aarhus
Aici sunt internați cei doi români transferați în Danemarca | Foto: Aarhus Universitetshospital

„Situația pandemică din România este gravă, iar spitalele ajung rapid să rămână fără paturi ATI, scrie site-ul postului TV2. Acesta este motivul pentru care Danemarca a decis să primească pacienți români”.

Olte Thomsen, vicepreședintele regiunii Iutlanda Centrală, a dezvăluit că autoritățile politice ar fi întrebat despre posibilitatea de a aduce „10-15 bolnavi străini cu forme severe de coronavirus”.

Am fost chestionați despre posibilitatea de a prelua un număr mai mare de pacienți grav bolnavi, între 10 și 15 la nivel național. Spitalul din Aarhus a decis să primească două persoane din România.

Olte Thomsen:
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

„Iutlanda Centrală e regiunea cu cel mai mic număr de cazuri active și cu cel mai mic număr de persoane internate la terapie intensivă. Dacă cineva era nimerit să salveze două vieți, acela sigur este spitalul din Aarhus”, a justificat oficialul danez.

„Nu costă nimic pe nimeni dacă ajutăm doi bolnavi din România”

„Suntem sub presiune și în Danemarca, dar sunt sigur că nu costă nimic pe nimeni dacă ajutăm doi bolnavi din România”, a completat Ole Thomsen, răspunzând interpretărilor cum că locurile pacienților locali sunt luate de străini.

În această perioadă extrem de dificilă, solidaritatea este esențială pentru a face față coronavirusului.

Magnus Heunicke, ministrul danez al sănătății:

TV2 amintește că țara noatră are una dintre cele mai slabe rate de vaccinare de pe continent – „doar 33% din populație complet vaccinată”. România e pe penultimul loc în UE la vaccinare, doar Bulgaria stând mai rău la acest capitol.

Danemarca, în schimb, are aproape 86% din populatie imunizată cu schema completă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI