ComenteazăIzidor Ruckel este un tânăr din America, ce a s-a născut în România şi a fost abandonat într-un orfelinat din Sighetul Marmaţiei. La 11 ani a fost adoptat de familia sa americană. Izidor Ruckel este autorul cărţii „Abandoned for life” şi unul dintre cei mai vizibili activişti pentru adopţiile internaţionale din România. Astfel, cazul lui Izidor Ruckel (35 de ani), intens mediatizat în ultimele zile, dar și în urmă cu peste 20 de ani, este unul fericit. „Am fost abandonat la 6 luni, după ce părinții mei au aflat că este ceva în neregulă cu piciorul meu. Am fost însă unul dintre orfanii norocoși. În 1991 am fost adooptat de un cuplu american. A fost nevoie de timp să mă obișnuiesc cu faptul că aveam o familie permanentă și o casă adevărată. Nu eram obișnuit să fiu departe de ceilalți copii cu care crescusem, să am mâncare bună la fiecare masă sau profesori care credeau în mine și în potențialul meu”, a povestit Izidor momentul în care a scăpat de la orfelinatul din Sighetu Marmației, „Casa Irecuperabililor”, așa cum era numit locul în anii 90. Acum are 35 de ani și este manager în Denver, Colorado, SUA. Împreună cu un al tânăr căruia destinul i-a zâmbit, Alexander Kuch, a venit în România să încerce să-i ajute pe orfanii din orfelinate pentru ca soarta lor să nu se mai repete. Alexander a fost adoptat la doar 22 de luni, la Cluj Napoca, de o familie din Germania, cu care ulterior s-a mutat în Noua Zeelandă. Împreună, susțin ONG-urile din România care doresc schimbarea legii privind adopțiile internaționale, una dintre asociații, „Catharsis” din Brașov, fiind chiar gazda lor în aceste zile. „Copiii abandonați în instituții, mai ales cei cu nevoi speciale, au fost mutați din loc în loc și sunt condamnați la o viață în infern. Înțeleg unele dintre motivele pentru care adopțiile internaționale au fost închise, însă cred că a fost cel mai stupid lucru care putea fi făcut. Când interdicția a devenit lege, în 2004, peste 2.000 de potențiali părinți se aflau în procesul de adopție al copiilor români. Copiii care nu au fost adoptați internațional sunt acum dependenți de ajutor social, unii au plătit chiar cu prețul vieții, iar alții vor continua să facă acest lucru”, a explicat Izidor motivele pentru care periodic revine în România, țară cu aproximativ 70.000 de orfani.
La eveniment a participat si Ștefan Rostaș, un bărbat de 40 de ani care acum își face veacul prin Brașov și care provine din același loc al groazei din care a plecat Izidor, care însă nu a avut un destin la fel de fericit . El a rămas la orfelinatul din Sighetul Marmației, iar blestemul „irecuperabililor” l-a urmărit toată viața. Până la 18 ani a simțit zi de zi foame, spaimă, frică de urlete și bătăi, nepăsarea celor din jur și teroarea comunismului. „Era frig, iar cei mari ne obligau să dansăm ascultând muzică la pick-up. Dacă nu dansam cum voiau ei, mâncam o bătaie soră cu moartea. Mă întreb mereu ce vină am să trăiesc cu frica în sân. Mi-e frică și de umbra mea”, a poestit ieri Ștefan. Prima lui casă, vreo 3 ani și jumătate, a fost Gara Brașov. Trăia din cerșit și cu punga de aurolac în mână. Împreună cu alți oameni ai străzii, a găsit „Ministerul”, o casă părăsită, unde se adăpostesc și de multe ori aici este mai frig decât afară. A mai lucrat, însă majoritatea angajatorilor îl trimit la plimbare atunci când îi aud povestea. S-a gândit să își caute mama, însă nu știe unde. „Știu doar că m-am născut la Baia Mare, iar dacă ea nu m-a căutat niciodată până acum…?! Mă întreb zi de zi «Unde ești, mamă? De ce m-ai lăsat să ajung aici?»”, suspină Ștefan, ajuns la 40 de ani și privind la Izidor, fostul coleg de suferință, căruia destinul i-a surâs și care acum încearcă să îi ajute pe cei ca el.