„Amenzile contravenţionale aplicate în temeiul art. 4 alin. (l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, abrogată prin OUG nr. 22/2022, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare”, se arată în legea promulgată joi, 21 iulie, de Klaus Iohannis.

„În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administraţiei stabileşte prin ordin al ministrului procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani”, mai indică sursa citată. 

Astfel, banii plătiți se vor restitui doar dacă românii depun o cerere în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului Cseke Attila.

150.000 de amenzi, doar în prima lună de necompletare a PLF

Obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerului – PLF – la intrarea în România a fost introdusă în decembrie 2021.

Formularele PLF au fost folosite de autorități pentru a ușura găsirea contacților în cazul în care călătorii aveau COVID, dar și pentru a preveni răspândirea bolii.

Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii
Recomandări
Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii

În 2021, amenzile pentru necompletarea Formularului digital de localizare a pasagerilor (PLF) au fost cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei. După ce mulți români s-au plâns, în februarie 2022 Guvernul a redus amenzile la 500 de lei.

149.560 de amenzi

au fost date numai în perioada 25 decembrie 2021 – 31 ianuarie 2002, în valoare de aproximativ 361 de milioane de lei

Obligativitatea completării PLF a fost eliminată după trei luni, în martie 2022, atunci când România a ieșit din starea de alertă instituită în mai 2020 din cauza pandemiei de COVID.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O fată de 18 ani a cunoscut doi bărbați într-un club din București și a plecat cu ei cu mașina. Ce a urmat e șocant
Știrileprotv.ro
O fată de 18 ani a cunoscut doi bărbați într-un club din București și a plecat cu ei cu mașina. Ce a urmat e șocant
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Viva.ro
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
De sâmbătă, 17 august 2024, de la ora 10, patru zodii trec printr-o mare transformare. Destinul lor se schimbă, nimic nu va mai fi la fel
FANATIK.RO
De sâmbătă, 17 august 2024, de la ora 10, patru zodii trec printr-o mare transformare. Destinul lor se schimbă, nimic nu va mai fi la fel
Simona Halep și Sorana Cîrstea au oferit imaginile zilei la evenimentul organizat de Ion Țiriac la Otopeni
GSP.RO
Simona Halep și Sorana Cîrstea au oferit imaginile zilei la evenimentul organizat de Ion Țiriac la Otopeni
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
FANATIK.RO
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nicio zi. Suma pe care o vei lua de la stat
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Orangesport.ro
Oamenii au reacţionat, după ce David Popovici a fost văzut în trafic, în maşina primită din partea lui Ion Ţiriac | FOTO
Cât valorează maşinile oferite de Ion Ţiriac medaliaţilor de la Jocurile Olimpice
Observatornews.ro
Cât valorează maşinile oferite de Ion Ţiriac medaliaţilor de la Jocurile Olimpice
Horoscop 17 august 2024. Berbecii vor simți o nevoie acută de a schimba ceea ce nu mai corespunde cu dorințele lor în propria existență
HOROSCOP
Horoscop 17 august 2024. Berbecii vor simți o nevoie acută de a schimba ceea ce nu mai corespunde cu dorințele lor în propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI