Proiectul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate reglementează activitatea medicilor de familie, spitalelor şi farmaciştilor. Pacienţii se vor putea înscrie pe listele farmaciilor şi îşi vor putea ridica reţetele gratuite sau compensate mai uşor.
Pacienţii vizaţi sunt în primul rând cei cu afecţiuni cornice şi cei incluşi în programele naţionale. În caz că vor exista nemulţumiri cu privire la farmacia la care s-au înscris, aceştia o vor putea schimba la şase luni de la data înscrierii. Procedeul este asemănător cu cel pentru înscrierea la medicul de familie.