Romanii si-au oferit si anul acesta un Paste de neuitat. Isteria cumparaturilor i-a cuprins pe oameni la inceputul acestei luni, imediat dupa ce s-au incasat salariile si primele. Sumele pe care romanii le-au lasat la casele de marcat ale comerciantilor nu sunt deloc de neglijat. Cererea de numerar a bancilor comerciale catre Banca Nationala a Romaniei a fost de aproape 90 de milioane in ultimele trei zile inainte de Paste.
Febra cumparaturilor a inceput in saptamana dinaintea Pastelui, cand tot romanul, cu mic – cu mare, a luat cu asalt magazinele. Pentru ca anul acesta sarbatoarea Invierii Domnului a picat la inceputul lunii, bancile comerciale au avut bani din incasari si astfel salariile sau primele nu au reprezentat o mare problema.
Totusi, cererea de numerar a bancilor comerciale catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) in saptamana 2-6 aprilie a fost de 123,5 milioane de euro (412,7 milioane de lei). Aceste plati denota cu aproximatie cam cat a cheltuit romanul pentru sarbatorile pascale.
In Vinerea Mare: 34,9 milioane euro
‘Varful de plata a fost in ziua de 6 aprilie, cand s-au efectuat plati in valoare de 34,9 milioane de euro (116,5 milioane de lei), ne-a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isarescu.
Sumele cheltuite de romani inainte de Paste ar fi fost si mai mari daca s-ar fi platit si pensiile in avans. Insa fiind inceput de luna, pensionarii au fost nevoiti sa se aprovizioneze de Paste la sfarsitul lui martie. Asa se explica faptul ca, pe totalul ultimei saptamani dinaintea sarbatorii, anul trecut s-a cheltuit mai mult. Astfel, in perioada Pastelui 2006 totalul platilor a fost de 195,6 milioane de euro (680, 6 milioane de lei), in timp ce in 2007 suma a fost de 123,5 milioane de euro. Romanii si-au revenit insa pe ultima suta de metri.
De altfel, in ultimele trei zile dinaintea Pastelui, BNR a scos din vistierie aproape 90 de milioane de euro (298,3 milioane de lei). In 2006, tot in ultimele trei zile inaintea Pastelui, cererea a fost de 63,7 milioane de euro.