Pentru titlurile cu scadența la un an, au fost subscrise aproape 618 milioane de lei, în timp ce pentru cele cu scadența la trei ani suma a fost de circa 662 milioane de lei. Pentru titlurile în euro cu scadența la cinci ani, au fost subscrise 284 milioane de euro.
Analiștii
pieței financiare susțin că listarea la bursă a emisiunilor de
titluri de stat este mult mai avantajoasă pentru investitori,
aceștia putând lichida oricând investiția, în caz de nevoie,
comparativ cu varianta alternativă, care implică deținerea
automată a titlurilor până la scadență.
Din experiența de până acum, după listarea la bursă, prețul titlurilor a crescut, ele fiind tranzacționate la valori mult mai mari decât cea nominală.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor