ARCA, cu sprijinul Unităţii Speciale de Aviaţie şi a Grupului de Nave Mangalia, aparţinând Ministerului de Interne, a efectuat luni, 26 septembrie, testarea cabinei viitorului avion supersonic IAR-111 Excelsior deasupra Mării Negre.
E vorba de un proiect nou, care prevede ca un avion supersonic să lanseze, de la 15.000 de metri altitudine, o rachetă care ar trebui să ajungă la Lună. Dacă va reuşi acest lucru, ARCA primeşte din partea Google Lunar X Prize suma de 30 de milioane de dolari. Momentan, specialiştii ARCA au testat cum se comportă cabina de pilotaj în cazul când apare o urgenţă, iar pilotul trebuie să abandoneze misiunea, desprinzând componenta de restul fuselajului pentru a fi adus în siguranţă la sol cu ajutorul unei paraşute.