UPDATE: ”Cazarea în hotel (patul, micul dejun și mesele) este asigurată, inițial pentru o seară, pentru pasagerii afectați în ziua în care zborul lor era programat să decoleze, în situațiile în care este necesară. Agenții din toate aeroporturile sunt instruiți să mențină lista pasagerilor nevoiți să aștepte, pentru ca clienții afectați de întârzieri să fie plasați pe rute alternative cât de curând posibil. Pasagerii sunt, așadar, sfătuiți să fie dispuși să ia orice loc disponibil către destinația lor finală.
După ce toate locurile de cazare pentru re-rutare au fost epuziate, cazările pe mai multe nopți vor fi asigurate unde este necesar”, au declarat reprezentanții Ryanair pentru Libertatea.ro.
Ioana, soția unuia dintre pasagerii care trebuia să se afle în avionul care nu a putut decola, a povestit pentru Libertatea că soțul ei a trebuit să-și găsească singur cazare pentru următoarele două nopți și să și-o plătească din buzunar deoarece a fost programat să urce într-un avion care decolează spre București pe 1 martie.
”A primit cazare din partea companiei aseară, dar acum trebuie să își caute cazare din banii lui încă două zile. A fost programat să zboare înapoi pe 1 martie”, ne-a spus Ioana.
Zborul care a fost anulat trebuia să decoleze de pe Aeroportul Ciampino din Roma la ora 06.40 dimineața. După ce aeronava nu a putut fi degivrată corespunzător din cauza ninsorii, compania aeriană a decis mai întâi să amâne zborul și apoi în jurul orei 15.00 să-l anuleze și să le ofere pasagerilor bilete în alte zboruri.
Ioana a postat luni pe contul său de Facebook o filmare realizată de soțul ei în Aeroportul Ciampino cu românii care așteptau să se îmbarce în avion. ”Datorita condițiilor meteo toate zborurile din Ciampino Roma au fost anulate. Sute de oameni printre care și sotul meu stau cu orele la coadă pentru a cere noi zboruri la agenția Ryanair. Condițiile sunt inumane și situația este foarte confuză”, scria Ioana alături de filmare.
Libertatea a cerut un punct de vere din partea companiei Ryanair.
Capitala Italiei a fost acoperită de zăpadă duminică noaptea, un fenoment foarte rar întâlnit de locuitorii de aici. Ninsoarea de peste noapte a acoperit întreaga Romă. Vaticanul și principalele obiective turistice din capitala Italiei au fost suprinse în imagini rare.
Valul de frig arctic care a lovit Europa zilele acestea a ajuns și în Italia, iar romanii s-au trezit, luni dimineața, cu ninsoare, un fenomen rar.