UPDATE: Poliția Română a reacționat pe Facebook, după ce mai mulți utilizatori ai rețelei s-au plâns că au avut conturile blocate după ce au acordat rating de o stea paginii. Reprezentanții instituției precizează că respectă dreptul la liberă exprimare a tuturor utilizatorilor și nicio opinie nu a fost cenzurată, ștearsă sau raportată. Totodată, reprezentanții Poliției Române sugerează că oricine altcineva ar fi putut să raporteze un profil de utilizator, din moment ce pagina instituției este una publică.
Totul a pornit după conferinţa de presă susţinută în urmă cu două zile de şefii Poliţiei Române. Pe internet, mulţi şi-au arătat nemulţumirea faţă de modul în care au reacţionat autorităţile. În foarte scurt timp, toată această furie s-a mutat pe pagina de Facebook a Poliţiei. Acolo, internauţii au folosit singurele arme pe care le aveau la dispoziţie: comentariile şi recenziile.
În mai puţin de 24 de ore, pagina Poliţiei a ajuns să aibă un rating de o stea. Supărarea internauţilor a fost accentuată şi de declaraţiile purtătorului de cuvânt. El le-a recomandat sarcastic celor nemulţumiţi să apeleze de acum încolo la rude şi la popi, nu la poliţişti.
Doar că, pentru cei care au vrut să-şi exprime public supărarea pe autorităţi, ziua le-a rezervat surprize. La scurt timp după ce au comentat pe pagina de Facebook a Poliţiei, s-au trezit cu conturile blocate.
Mesajele critice, eliminate de pe Facebook
„Contul mi-a fost suspendat. A trebuit să îl recuperez pentru că Poliţia s-a supărat că le-am zis că s-au comportat abuziv. Iar reacţia lor a fost să se comporte abuziv din nou”. Asta ne-a spus Geanina E., din Constanţa, care a lăsat ieri seara un mesaj critic şi o recenzie de numai o stea.
„Le-am lasat review ieri de o stea, în care am scris ‘România nu e PSD’. Azi, în timp ce mă uitam prin newsfeed, Facebook a picat, iar apoi a trebuit să schimb parola şi să verific tot ce am postat, posturi la care am dat like, înainte să ma pot loga din nou. Pentru că am văzut alte postări despre faptul că cei de pe pagina de Facebook a Poliţiei fac asta, m-am dus pe pagina lor. Review-ul meu a fost şters”, ne-a spus un utilizator din Braşov, Ştefan B.
Iată şi mesajul pe care îl primeşte dacă încearcă să lase o altă recenzie pe pagina Poliţiei:
Libertatea a căutat şi alţi internauţi care au avut aceeaşi problemă. Claudiu T. a dat şi el o stea paginii de Facebook a Poliţiei. Nu a lăsat însă niciun comentariu şi, cu toate acestea, a avut aceeaşi problemă ca şi Ştefan B.
„Probabil asta m-a făcut să par bot/spammer. Contul nu a fost blocat propriu-zis pentru o perioadă de timp, pur și simplu când am vrut să intru din nou mi-a cerut să-mi schimb parola și să-mi revăd comentariile și posturile din ultima vreme, pentru a fi sigur că nu a fost compromis contul”, ne-a povestit el.
Astfel de probleme apar atunci când conturile sunt raportate, fie pentru spam, fie pentru „fake news”.
În total, Poliţia Română a primit peste 48.000 de recenzii negative, de numai o stea. Prin comparaţie, recenziile de cinci stele sunt doar în număr de 1.600.
Citeşte şi:
VIDEO/ Codul secret al barmanilor din Vama Veche. Cum să ceri un Mai Tai sau o tequila prin semne și cum le interpretează un lingvist
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro