”S-a întâmplat pe parcursul unui singur minut”, a mărturisit patronul localului spaniol, care a fost lăsat de români fără plata pentru petrecerea de botez. Petrecăreţii, care achitaseră o garanţie de 900 de euro, au părăsit restaurantul El Carmen din Bembibre cu puţine momente înainte de servirea desertului, a spus proprietarul localului, Antonio Rodriguez. Au ieșit în pași de dans, din local – adică dansând conga.
Între timp, însă, presa spaniolă publică fotografii cu românii suspectați că se află în spatele acestei înșelăciuni. Aceștia nu s-ar afla la prima ispravă de acest fel, aplicând de mai multe ori aceeași schemă pentru a se sustrage de la plata petrecerilor pe care le organizează.
Mai precis, chelneri, barmani şi proprietari de localuri din regiunea Bierzo au pus cap la cap întâmplările din ultima perioadă şi au constatat că ar fi vorba despre un grup de români de etnie romă, care conduc maşini scumpe şi care nu plătesc pentru petrecerile de familie. Poliţia continuă acum cercetările, graţie înregistrărilor şi fotografiilor pe care românii le-au publicat pe reţele de socializare, unde se laudă cu stilul lor de viață.
Ei publică fotografii în care apar cu teancuri de bani sau în care își etalează bijuteriile.
Într-o altă fotografie, un român dintre cei suspectați că au plecat fără să achite nota se mândrește cu bolidul său.
Românii nu se află la prima lovitură
După acest incident, au ieșit la iveală mai multe povești legate de isprăvile românilor. La începutul lunii februarie, proprietarul localului El Rincón de Pepín din Ponferrada i-a identificat pe Facebook, pe unii dintre ei şi i-a contactat pentru a le aminti că au plecat fără să plătească 10.000 – 15.000 de euro pentru o petrecere de nuntă la care au participat 200 de persoane. Șeful de sală al restaurantului este tot un român.
”Mă enervează foarte mult că sunt conaţionalii”, a declarat el, confirmând astfel naţionalitatea presupuşilor delicvenţi. Deşi a fost formulat un denunţ, încă nu au primit informaţii de la poliţie.
Nu este singurul caz de acest fel din Spania. Restaurantul hotelului Novo din Ponferrada a fost, probabil, primul care a primit vizita românilor. S-a întâmplat în urmă cu un an, când aceștia au mers într-un restaurant din aceeași zonă, unde și-au adus ei mâncarea și băutura, dar au folosit vesela restaurantului, iar la final au vrut să plece cu ea.
”Am reuşit să îi fac să îmi înapoieze tacâmurile, însă nu i-am putut face să îmi plătească cei 10 euro în plus de persoană”, și-a amintit directorul hotelului. Potrivit acestuia, mulți dintre ei ”vând în fiecare zi fulare la semafor sau cerşesc la uşile supermarketurilor”.
Românii ar fi încercat să mai închierieze spațiul de la hotelul Novo, însă de data aceasta schema nu le-a mai ieșit.
”Voiau un salon aranjat şi să le servim mâncarea. Nu aveam deloc încredere şi le-am cerut un avans de 3.000 de euro şi o garanţie de 3.000 de euro. Au plecat şi au venit pentru a încerca din nou. Îşi făceau apariţia în maşini de lux, îmi amintesc un BMW X6, uneori, furgonete. Veneau vreo 12 persoane, ca să pună presiune”, a mai declarat directorul.
Ultima dată când au încercat să închirieze la Novo a fost pe 27 februarie, aceeaşi zi în care a fost dată lovitura de la El Carmen din Bembibre. ”Sunt sigur că sunt aceiaşi”, a mai spus proprietarul hotelului.
Între timp, proprietarului restaurantului unde românii au organizat cea mai recentă petrecere are datele de identificare ale celor care au comandat mâncarea și băutura în restaurant și a depus, deja, o plângere în acest sens. Cu toate acestea, el nu speră să-și recupereze prejudiciul din partea românilor care au fugit din restaurant, deoarece, „chiar dacă sunt localizați, se vor declara insolvenți”.