Astfel, legsilația fiscala din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sunt obligate să le declare Fiscului, pentru impozitare, până în data de 25 mai 2017.

Este vorba, mai precis, atât de românii cei care stau în România și obțin bani din străinătate, cât și de cei care, deși stau în străinătate și obțin bani acolo, vin des în România. Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu până la 500 de lei.

Ce fel de venituri trebuie declarate

Concret, veniturile realizate în străinătate, ce sunt supuse impozitării în România, sunt, în principal, următoarele:

  • din profesii liberale;
  • din activități de producție, comerț și prestări de servicii;
  • din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor);
  • din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.);
  • din activități agricole, piscicultură și silvicultură;
  • cele sub formă de dividende și dobânzi;
  • din premii;
  • din jocuri de noroc;
  • din pensii.

Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

”Declarația privind veniturile realizate din străinătate” trebuie completată, în dublu exemplar, originalul trebuie depus la organul fiscal central în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal declarantul, iar copia este păstrată de plătitor.

Formularul 201, în format tipărit, se depune fie direct la registratura organului fiscal, fie prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), fie online. Ulterior, Fiscul emite și comunică persoanelor fizice o decizie de impunere prin care este stabilită suma ce trebuie plătită ca impozit pe veniturile din străinătate în anul 2016.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI