Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunțat că persoanele care nu respectă regulile de izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină și vor suporta toate cheltuielile. Aceeași măsură se aplică și celor care părăsesc carantina mai devreme de perioada de 14 zile. Măsurile, prevăzute în Ordonanța Militară numărul 4, au fost luate după ce mai mulți români au sfidat regulile impuse de autorități.
Potrivit, unei hotărâri emise de Guvernul României pe 18 martie 2020, românii care nu respectă carantina plătesc integral serviciile din centre.
”În temeiul articolului 108 din Constituția României, republicată, al art. 30 alin. 2, din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, al art. 2 alin. 7 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătății, republicată cu modificările și completările ulterioare și al art. 8, alin. 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 11/2020, privind stocurile de urgență medical, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, Guvernul adoptă prezenta hotărâre”, se arată în documentul emis de Executiv.
Astfel, costurile unei zile de cazare pentru o persoană aflată într-un centru de carantină se ridică la 230 de lei/zi.
”Alocația de cazare în valoare de 230/lei/zi, care include, pe lângă costurile legate de asigurarea spațiului locuit, costurile cu servicii de curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personal, lenjerie, prosoape, protecția bagajelor persoanelor și a altor efecte personale ale acestora. În situația în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziție în mod gratuit, alocația de cazare este în valoare de 50/lei/zi, care include cheltuielile pentru pentru serviciile de curățenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecția bagajelor persoanelor și a altor efecte personale ale acestora”, se arată în documentul emis de Guvern.
Astfel, pentru o persoană care se află într-un centru de carantină timp de 14 zile, statul român plătește 3.220 de lei.
Indemnizația de cazare, în cuantum de 70/lei/zi, include următoarele cheltuieli:
- Chetuieli de hrană – 3 mese pe zi, servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor și a veselei de unică folosință.
- Cheltuieli cu apa – între 2/4 l/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unică folosință.
- Cheltuieli cu îmbrăcămintea corespunzătoare – câte 2 pijamale și 2 perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantinare.
De asemenea, alte cheltuieli precum servicii medicale de care persoanele aflate în carantină au nevoie vor fi decontate în baza unor documente justificative, precum scrisoare medicală și rețetă.
Aceste servicii medicale vor fi decontate doar dacă persoana
respectivă respect regulile de carantinare.
”Fondurile necesare pentru decontarea cheltuielilor prevăzute la articolul 2 se acordă prin transfer de la Ministerul Sănătății, lunar, la solicitarea direcțiilor de de sănătate publică, respectiv, a municipiului București, în baza de borderou centralizator al documentelor justificative aferente, la sfârșitul perioadei de carantină”, se mai arată în document.
În prezent, în România 2.245 de oameni sunt infectați cu COVID-19, 78 de persoane au murit, iar în centrele de carantină se află 11.576 de oameni.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!