Aproape jumătate dintre europeni sunt convinşi că în următorii 10 ani vor fi în circulaţie mai multe maşini electrice decât autovehicule echipate cu motoare convenţionale, relevă studiul.
”Cei care îşi imaginează că din acest punct de vedere cetăţenii germani sunt cei mai optimişti se înşală. De fapt, europenii care se dovedesc a fi cei mai încrezători sunt românii, 68% dintre cei chestionaţi anticipând că vehiculele electrice vor fi în topul preferinţelor de cumpărare în următorul deceniu. Spre comparaţie, proporţia germanilor care pariază pe o asemenea ascensiune a maşinilor electrice este de doar 36%, iar a suedezilor, de 33%”, arată grupul german de utilități E.ON, într-un comunicat.
Cum arată vânzările de mașini eco în România
Numărul autovehiculelor ecologice, hibride și electrice 100%, noi, vândute în România, în primele opt luni, a ajuns la 1.518 unități, în creștere cu 161% față de aceeași perioadă din anul anterior, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA). De altfel, Dacia ar analiza un proiect în acest sens ”în funcţie de cât de pregătiţi vor fi clienţii să cumpere un astfel de model”.
Dacă Tesla este cel mai celebru producător de mașini electrice din lume, tot mai multe companii tânjesc la locul său. Spre exemplu, China cere ca producătorii auto să vândă din 2019 anumite cote de mașini electrice, măsura urmând să stimuleze producătorii locali, precum BYD, Geely sau Chery.
De asemenea, producătorul de aspiratoare Dyson vrea să lanseze o mașină electrică în 2020. Pe de altă parte, producătorii auto ai Germaniei au pariat masiv pe tehnologia diesel, numai că între timp au fost învăluiți în scandalul emisiilor. Volkswagen a recunoscut în septembrie 2015 că a vândut 11 milioane de mașini diesel care trișau la emisii, iar Daimler – producătorul mașinilor Mercedes, este acuzat de procurorii germani că a vândut mașini cu emisii peste limitele legale.
Energia verde, subiect controversat
Şi în alte privinţe opiniile europenilor diferă când vine vorba despre cum vor arăta lucrurile în următorii 10 ani. De exemplu, 43% dintre germani prevăd că mai mult de jumătate din energia produsă în 2027 va proveni din surse regenerabile. O opinie oarecum similară o au turcii (39%), suedezii (35%) şi britanicii (31%). De asemenea, 29% dintre români estimează că majoritatea energiei produse în ţară va fi regenerabilă. Mai puţin încrezători sunt cehii (18%) şi ungurii (17%).
Roboții de gospodărie, preferați și ei
Roboţii care ajută în gospodărie vor deveni o prezenţă obişnuită peste 10 ani, apreciază 35% dintre cetăţenii turci. Şi românii stau bine la acest capitol al previziunilor, 31% dintre ei văzând ca foarte probabilă prezenţa roboţilor în casele lor în acest orizont de timp.
În schimb, doar 18% dintre respondenţi din Marea Britanie, respectiv doar 17% dintre dintre participanţii la studiu din Ungaria îşi pot imagina cum roboţii le vor curăţa ferestrele, le vor găti sau le vor spăla rufele.
Sondajul ”Living in Europe”, realizat de E.ON și Kantar EMNID, a fost realizat pe 8.000 de persoane în Germania, Marea Britanie, Italia, Cehia, România, Suedia, Turcia și Ungaria în decembrie 2016.