Legea a fost inițiată de actualul ministru pentru Afacerile Europene, Ana Birchall, și adoptată în Parlament în urmă cu aproape doi ani. Intrarea în viroare a acestei legi înseamnă că oricărei persoane căreia îi este aprobat planul de restructurare poate beneficia de suspendarea executărilor silite începute asupra ei. În plus, odată începută procedura, dobânzile și penalitățile pentru întârzierea la plată se opresc. Pentru a beneficia de rigorile legii insolvenței persoanelor fizice, o persoană va trebui să aibă datorii cel puțin egale cu valoarea-prag, adică de minim 15 salarii minime pe economie.
Înainte să fie amânată și în 2016, deputatul PSD, Ana Birchall spunea că românii sufocați de datorii vor beneficia de un instrument legal, modern, prin care au o șansă reală de ieșire din impas și redresare financiară.
Procedura de ieșire din falimentul personal
Debitorul care nu își mai poate plăti datoriile și are probleme fiunanciare pentru o perioadă mai lungă de un an poate apela la această lege. El va trebui să facă voluntar o cerere și să depună la Comisia de Insolvență Regională. Din acel moment orice se suspendă orice executare silită și nici o altă executare silită nu mai poate fi începută și nici nu se mai calculează dobânzi sau alte penalități.
Debitorul în cauză va trebui să prezinte și un plan de rambursare a datoriilor (pe o perioadă de 5 ani), cu plăți lunare, atât cât își poate permite el. Românilor aflați sub incidența legii falimentului personal nu li se vor restricționa accesul utilități sau alte servicii necesare. Sub incidența acestei legi ar putea intra toți românii care au datorii la bănci provenite din orice credite dar și cei care nu și-au mai putut plăti intreținerea și cumulată a ajuns la un nivel mai mare decât cel amintit mai sus.
Scuzele guvernului
La ultima amânare, guvernul își justifica decizia de amânare până la 1 august 2017 pe motiv că aplicarea noilor reglementări necesită o schemă complexă în care sunt implicate înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar și adoptarea normelor de aplicare a legii.
„Pentru ca aceste noi structuri să poată funcționa, trebuie alocate resurse umane și financiare. Mai exact, este nevoie de specialiști care vor parcurge o etapă de pregătire profesională cu durata între una și trei luni. Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplificate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare”, susținea Guvernul.