”Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când un Guvern al României reduce numărul secţiilor de votare în Diaspora. Până acum numărul secţiilor de votare a crescut mereu în funcţie de  numărul românilor din Diaspora. Astfel în anul 2004 erau 153 de secţii, la referendumul din mai 2007 au fost 186 de secţii, la parlamentarele din 2008 s-a ajuns la 221 secţii de votare, iar la alegerile din 2009 au fost 294 secţii de votare. Pentru referendumul din 29 Iulie 2012  într-un mod inexplicabil şi fără nici o justificare, Guvernul a aprobat doar 141 secţii de votare pentru toată Diaspora, mai puţine chiar decat  în anul 2004 .
Ţinând  cont de faptul că din 2009  de la ultimele alegeri şi până acum numărul românilor din Diaspora a crescut considerabil, în condiţii normale şi obligatoriu numărul secţiilor de votare ar trebui să crească şi nu să scadă. In cel mai rău caz ar trebui menţinut numărul secţiilor de votare din 2009.
FADERE atrage atenţia Guvernului României că dacă acesta nu îşi va reconsidera atitudinea faţă de Diaspora şi nu va reveni asupra deciziei de a reduce numărul secţiilor de votare, blocând astfel un  drept constituţional, îl vom acţiona în judecată pentru încălcarea fără precedent a Constituţiei şi vom sesiza organismele internaţionale”a  declarat preşedintele FADERE, Daniel Ţecu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 15 decembrie 2024. Scorpionii vor întâlni oportunități profesionale importante
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI