Cei peste 500 de români din Gaza (Ministerul român de Externe are în evidenţă doar 300) trăiesc clipe de coşmar, mai ales că în atacuri şi-au pierdut viaţa mulţi civili, printre care şi copii cu vârste între 3 şi 10 ani. “Nu avem lumină, stăm pe întuneric, facem mâncare la foc, pe lemne, afară. Nu avem unde să ne ascundem”, a declarat, pentru Realitatea Tv, Luminiţa, o româncă stabilită în Gaza. Reprezentantul Autorităţii Palestiniene la Bucureşti a recomandat Guvernului României să-şi evacueze cetăţenii aflaţi în zona de conflict prin Egipt, dar şi să intervină pentru protejarea poporului palestinian.
Ai noştri gătesc sub cerul liber
Pe de altă parte, ambasadorul Israelului la Bucureşti a încercat să liniştească autorităţile şi poporul român, subliniind că Israelul nu luptă împotriva civililor din Gaza, ci împotriva terorii instaurate de Hamas (o organizaţie paramilitară palestiniană care vrea independenţa Fâşiei Gaza).
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii