„Este posibil să fie aduse tot felul de amendamente la aceste documente şi să fie cerută prelungirea perioadei până undeva în iunie, ca să mai negocieze cu Uniunea Europeană. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este foarte dificil. UE şi-a fixat o poziţie, negocierile s-au încheiat şi au ajuns la concluzii inclusiv ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor europeni din Marea Britanie. Atâta timp cât vor exista aceste proiecte care au fost acceptate de UE şi de guvernul britanic, sperăm că pe viitor se va ajunge la o respectare a lor. E greu de spus acum ce se întâmplă. Vom vedea zilele următoate, pentru că nu sunt multe de aşteptat”, a declarat Teodor Meleșcanu, la Strasbourg, citat de Antena 3. Acesta se află în delegaţia condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Parlamentarii britanici au respins acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxelles-ul, cu 202 de voturi „pentru” și 432 „împotrivă”.

A fost un vot crucial pentru viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută a ieşirii din Uniunea Europeană, 29 martie 2019. În luna noiembrie a acestui an, liderii Uniunii Europene au aprobat acordul pentru Brexit.

Aceasta este cea mai dură înfrângere parlamentară pentru un guvern din istoria recentă a Marii Britanii.

Ar putea fi prima acțiune importantă a României în calitate de președinte al Consiliului UE. Curtea Europeană de Justiție a decis că Marea Britanie poate renunța unilateral la ieșirea din UE. fără permisiunea celorlalte 27 de state ale blocului comunitar.


Citește și… Academia Română se laudă cu un „premiu Nobel” inexistent, acordat lui Eugen Simion! Cum a fost descoperit falsul de niște jurnaliști români


 

Urmărește-ne pe Google News