Nandriș și-a exprimat îngrijorarea cu privire la implementarea noii Legi a învățământului din Ucraina care limitează drepturile minorităților în ceea ce privește educația. Concret, controversata lege impune ca școlile care predau în limba minorităților, inclusiv în limba română, să introducă treptat ore de predare în limba ucraineană.

„Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile”, a spus el.

Și a continuat: „Astăzi sunt 551 de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege”.

În comuna Mahala sunt două licee, unul cu 411 elevi şi celălalt cu 320 de elevi, în care cursurile se predau în prezent exclusiv în limba română. Începând cu anul şcolar viitor, predarea în ucraineană devine obligatorie din clasa a V-a. În primul an de gimnaziu, elevii trebuie să înveţe minimum 20% din materii în ucraineană, procentul crescând până la 80% în ultimii doi ani de liceu.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Analistul ucrainean de origine română Serghei Hacman consideră că orice cetăţean al Ucrainei are obligaţia de a cunoaşte limba oficială a statului, dar subliniază că minorităţile trebuie să aibă dreptul de a învăţa în limba maternă.

„Atunci când vorbim de educaţie, vorbim de drepturile unei persoane pe două niveluri: dreptul lui ca minoritate şi dreptul lui ca şi cetăţean al unui stat. Este normal când este un echilibru în aceste drepturi, fără exagerare într-o parte sau în alta. Când exagerăm într-o parte, noi formăm o persoană care nu se poate dezvolta în statul în care el stă, dacă nu învaţă limba ţării acelui stat, iar în cealaltă parte, el îşi pierde identitatea, dacă nu are dreptul de a învăţa în limba maternă”, a punctat el.

Legea învăţământului din Ucraina a fost modificată în 2017. Concret, școlile cu predare în limba rusă au trecut la studierea tuturor disciplinelor în limba ucraineană de la 1 septembrie 2020, iar școlile minorităţilor naţionale care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, deci inclusiv românii, trebuie să introducă treptat limba ucraineană din septembrie 2023. 

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

MakePresedinte   •   26.04.2023, 17:35

Guvernul lui Nicu si Marcel executa ordinele lui Nea Iony. Niste marionete!

Gandalf_the_Grey   •   26.04.2023, 12:02

Eu sunt ardelean (așa cum sunt și șaten și bărbat și cu ochi verzi și etc, deci nu e ceva de care să discutăm ci doar un preambul și o localizare în scenă pentru episodul care urmează) și am trăit, pr'etenit, gacicărit cu maghiari, c-așa e normal, dealtfel. Am cunoscut unii faini și unii de doi bani sau de too beep-ul, da„ am cunoscut și alte nații pe același procent de împărțire. De unguri vorbim acum. Unii dintre ei, cu care eram cel mai bun pr'eten (nu întâmplător) spuneau că faptul de a merge la studii la Babeș să facă facultă în maghiară este, spuneau ei, pentru pruncu' lor o dublă povară, ei fiind nevoiți să trăiască apoi ORIUNDE în RO nu musai în zona majoritar maghiară. Am înțeles teoretic asta dar mai târziu, după mulți ani de vorbit doar engleză luni de-a rândul am ajuns să înțeleg și practic. Am evoluat profesional foarte mult în engleză și acum, acasă, de multe ori trebuie să-mi traduc (în română) pentru a mă putea înțelege cu echipa. La subiect, un minoritar trebuie să stăpânească limba oficială și are dreptul să folosească limba sa maternă UNDE ESTE POSIBIL, dar nu în interacțiunile oficiale. Dacă tu poți studia instrumentație românește și să lucrezi apoi la Oil Ucraina SRL vorbind, citind și fiind profi în ucraineană, jos clopu' - dar experiența mea personală spune că e o alergare cu greutăți la picioare. Nu imposibilă.

pikpik   •   26.04.2023, 10:21

Vise taicå, guvernul RO e orb si surd...E guvernul lor, al politicienilor si celorlalti cu pensii speciale. Omul obisnuit e al nimånui, doar la vot e nevoie de el.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI