ComenteazăAu sărbătorit 50 de ani de căsnicie cu o cutie de pateu. Cutia aia de pateu care le-a unit cărările. Erau doi tineri de 20 de ani care urcau pe munte și s-au întâlnit la un popas. Cornelia era cu o prietenă și l-au abordat pe Ion – și el la rândul lui cu alți prieteni – ca să le deschidă cutia de pateu. N-au reușit, dar rezistența tablei a fost un preambul al rezistenței vieții lor împreună. Așa că la aniversarea de 50 de ani de căsnicie, Cornelia i-a făcut cadou și o cutie de pateu. Simbolic.
Conserve au luat la ei și prima dată când au mers pe El Camino, în 2006. Și-au pus în rucsacuri mâncare pentru trei zile, că nu știau la ce să se aștepte. Dar, cu fiecare pas, simțeau să lase în urmă și câte ceva din rucsac, ca să-și ușureze spinarea. Obiectele sunt gânduri. Și cu cât au scăpat de câte o saltea de dormit, de aparatul de ras, de mâncare, au scăpat parcă și de griji.
Cornelia spune cu convingere că pe El Camino a învățat să se uite mai des către cer.
„Cât de puțin ne trebuie și cât acumulăm… Dacă vă îngăduiți două minute să priviți lumea din oraș și să vedeți cum toți merg cu capul în jos. Cu cât acumulezi mai mult material, cu atât grijile sunt mai multe și ești mai împovărat, se mai pun pe umerii tăi o casă, o mașină… Acolo am descoperit frumusețea cerului”, spune femeia care are deja câteva mii de kilometri făcuți la pas.
Soțul ei este însă campionul absolut al drumețiilor. Ion Nicolae are 9.000 de kilometri făcuți pe El Camino. A făcut acest traseu de 19 ori până acum și a înființat și o asociație, „Prietenii Camino de Santiago”, ca să aducă spiritul acestui tip de călătorie și în România.
„Dacă vrei să vezi ceva, ia-o pe jos…”
„Spunea Jean-Jacques Rousseau: «Dacă vrei să ajungi undeva, ia un mijloc de transport, dacă vrei să vezi ceva, ia-o pe jos». Adică asta e cea mai bună definiție a drumeției, dar drumeție cu un anumit scop – să ajungi în capitala Galiciei unde se află Moaștele Sfântului Iacob, unul dintre cei trei cei mai apropiați apostoli de Mântuitor, alături de Ioan și Petru. De peste o mie de ani se merge pe Camino. Primul pelerin străin a fost în 950 și apoi, timp de sute de ani, au străbătut sute de mii acest traseu. În secolul XIII erau sute de mii pe an. Abia anul trecut am depășit 300.000 și anul acesta vor fi și mai mulți”, spune didactic Ion Nicolae, antropogeograf și profesor la Universitatea din București.
Soția îl scuză: „Când vorbește despre Camino, se luminează. E jucăria lui”.
Drumul către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creștin, după cele spre Ierusalim și Roma.
Traseele către Santiago de Compostela au mai multe puncte de pornire, dar cel mai bine sunt marcate pe teritoriul spaniol cu o săgeată galbenă şi cu scoica pelerinului.
Cel mai cunoscut şi frecventat este El Camino Frances. Pelerinajul începe la poalele Pirineilor, în Franţa, la Saint-Jean-Pied-de-Port, continuă prin nordul Spaniei şi se încheie la Santiago de Compostela, la moaştele Sfântului Iacob, după aproximativ 800 de kilometri.
Traseul El Camino Frances l-a făcut și Ion Nicolae cel mai des. Dacă pentru el a fost și un traseu profesional, să descopere oameni și locuri, pentru Cornelia, primul Camino a fost doar un hatâr pe care credea ea atunci că i-l face soțului.
„Soțul, când spunea că e vorba de 800 de kilometri, am spus că e o nebunie. Chiar prietenele îmi spuneau: «Dragă, eu știu că ești o femeie normală, n-ai făcut niciun rău pe lumea asta, ce penitență trebuie să faci ca să ți se ierte păcatele?» Și am pornit la acest drum cu gândul că voi trișa și voi fi însoțitor. Și că voi lua un mijloc de transport și ne vom întâlni pe traseu. Știind că asta e dorința lui, am zis să fiu o soție ascultătoare”, glumește femeia.
„Înțelegătoare, nu ascultătoare”, face corectura necesară soțul și așa înțelegi mai bine raporturile dintre ei.
Doar că, după ce a ajuns acolo și s-au împrietenit cu alți pelerini, n-a mai conceput să pună piciorul în vreun autovehicul.
Împreună cu alți pelerini, dar în singurătate
„Acest drum este bine să îl faci singur, chiar dacă ai pe cineva alături, pentru că atunci poți să te întâlnești pe tine, să scotocești în interiorul tău”, mai spune Cornelia.
Singuri, dar împreună, așa au străbătut ei El Camino, an după an.
„Mergeam singur, dar nu eram singur, erau peisajul, păsările, drumurile. Când mergi pe drumul pe care a mers Hannibal, în drumul spre Italia ca să lupte, drum marcat de niște stâlpi, când mergi pe drumul pe care au mers cohortele romane – am mai mers pe drumul lui Don Quijote, pe anumite porțiuni -, nu ești singur. Ești cu istoria după tine”, explică Ion Nicolae.
Și, în plus, El Camino este un drum sigur. Există locuri de popas unde poți înnopta, ca niște hosteluri speciale pentru pelerini, unde cazarea este de doar 6-10 euro pe noapte, dar poți dormi și la hotelurile de pe traseu sau chiar în aer liber.
În 2018, peste 300.000 de oameni din toată lumea au ajuns la Santiago de Compostela, punctul terminus al traseului și și-au primit scoica albă, dovada că au făcut cel puțin ultimii o sută de kilometri ai traseului.
Lumea paralelă a pelerinilor
„Când am plecat la acest drum eram dezamăgită de cum mergea țara, de cum se transformaseră cunoștințe de-ale mele după 89, eram dezamăgită. Și acolo am întâlnit o lume normală, cea care ar trebui să fie trăită de noi în orice clipă, cu dorința de a-l ajuta pe celălalt. Lume surâzătoare, binevoitoare, oameni oricând dornici să te ajute. Și un zâmbet e foarte important”, mai spune Cornelia despre acest drum care îți ia o lună din viață, dar îți oferă ani de liniște.
„Este o lume paralelă. I se mai spune și drumul stelelor, pentru că urmărești Calea Lactee, un drum al bucuriei. La noi, în limbajul popular, i se mai spunea calea robilor, pentru că tătarii îi duceau pe robii lor spre Est pe acest drum. Este la îndemâna oricui acest drum. Merg de la sugari până la persoane de 80 și ceva de ani. Toate vârstele sunt. Dar e totuși un drum al tineretului. Noi eram de multe ori cam cei mai în vârstă”, spune Ion Nicolae.
Doar că cei doi nu mai au nicio vârstă. Au o seninătate care se ridică deasupra anilor scriși în certificatul de naștere.
Poate că ei s-au eliberat de ani pe El Camino. Poate că tot El Camino le-a făcut și căsnicia să fie un drum al loialității, respectului, iubirii. Sau poate i-a mânat doar nevoia de a găsi oameni asemeni lor, buni.
Și i-au găsit pe El Camino. Oameni din 160 de țări, cu limbile lor amestecate, care reușesc totuși să se înțeleagă. Fiindcă acolo se vorbește „o limbă a inimii”, spune Cornelia.