Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada șederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/SEE/Elveţia a fost simplificată, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română, arată un Ordin al preşedintelui CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit ordinului, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de către un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare.

Actul normativ pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autoritățile, instituțiile și jurisdicțiile dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate, în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituțiilor Comunității.

„Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului”, spune președintele CNAS.

În anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat pentru 263 asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/SEE/Elveţia.


Citește și:

VIDEO/”Mi-e frică, mami, că o să mor. Du-mă acasă”. Realitatea din spatele unui strigăt, o ”greșeală” într-un spital din România…

 
 

Urmărește-ne pe Google News