ComenteazăJudecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei. Or, acesta din urmă nu poate fi subiect de negociere. De acum înainte, oricine vrea să divorțeze este obligat să treacă printr-un proces, cu termene, avocați și martori. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 9 decembrie, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută, arată Digi24.
Soţii care vor dori
să divorţeze vor avea mai puţine opţiuni, în condiţiile în
care acordul de mediere nu mai poate constitui decât o probă
incipientă, doar judecătorii putând lua act de decizia de divorţ.
Asta va avea drept consecinţe atât costuri mai ridicate – taxa de
timbru va fi de 200 de lei faţă de 20 de lei cât costa medierea –
cât şi timp mai îndelungat.
Totul a pornit după
ce Curtea de Casație a fost sesizată de Avocatul Poporului cu
recurs în interesul legii în materie civilă cu privire la
interpretarea unor articole din Legea 192/2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator. Judecătorii trebuiau să
stabilească dacă instanța de judecată poate lua act de acordul de
mediere prin care părțile s-au înțeles cu privire la desfacerea
căsătoriei și la rezolvarea aspectelor accesorii divorțului.
Sesizarea a fost
făcută în condiţiile în care instanţele judecătoreşti au dat
interpretări diferite acestor prevederi legale.
Avocatul Poporului a
apreciat că, în lipsa unui temei legal expres, divorţul dintre
soţi este o acţiune personală, care priveşte statutul persoanei
şi o astfel de acţiune nu poate face obiectul medierii.
În jurisprudenţa
sa, Curtea Constituţională a statuat că procesul de divorţ în
întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt
deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul
său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând
de viaţa intimă şi familială a părţilor din litigiu.
DECIZIA ICCJ cu
privire la modificarea divorțului prin mediere
Decizia Înaltei Curţi:
Admite recursul în
interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă,
stabileşte că:
În interpretarea şi
aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin.
(2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările
ulterioare, instanţa de judecată nu poate consfinţi acordul de
mediere referitor la înţelegerea părţilor privind desfacerea
căsătoriei.
Cu privire la
rezolvarea aspectelor accesorii divorţului, instanţa de judecată
poate consfinţi acordul de mediere având acest obiect.
Decizia este
obligatorie.
Explicaţiile judecătorilor
Desfacerea
căsătoriei prin divorţ se circumscrie stării civile a persoanei,
astfel încât dreptul de a cere divorţul dobândeşte caracter
exclusiv personal.
Concluzia care se
impune este în sensul că acordurile de mediere care consemnează
înţelegerile soţilor referitoare la divorţ nu sunt apte să
producă efecte juridice în privinţa desfacerii căsătoriei în
sine, însă pot să ateste modalitatea în care soţii acceptă
divorţul.
În actuala
reglementare, întreaga procedură a desfacerii căsătoriei are
caracter legal şi imperativ.
Astfel, pentru
desfacerea căsătoriei, prevederile art. 916 alin. (1), art. 930
alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv ale art. 376
alin. (1) din Codul civil impun, drept condiţie de formă, depunerea
unei cereri având ca obiect divorţul, semnată de ambii soţi.
Or, acordul de
mediere privitor la desfacerea căsătoriei nu reprezintă un act de
învestire al instanţei, în sensul art. 194 din Codul de procedură
civilă, şi nici cerere adresată notarului public sau ofiţerului
de stare civilă, potrivit art. 376 alin. (1) din Codul civil.
Mediatorii nu au
calitatea de agenţi instrumentatori învestiţi de lege să
îndeplinească un serviciu de interes public şi nici de
reprezentanţi ai statului în exercitarea funcţiei.
Un argument în plus
în susţinerea acestei concluzii este acela că mediatorul nu este
menţionat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil.
Prin urmare, nefiind
îndeplinite cerinţele impuse de art. 374 alin. (3) şi art. 376
alin. (3) din Codul civil, exprimarea de către soţi a acordului
acestora privind desfacerea căsătoriei în faţa unui mediator şi
încheierea de către aceştia a unui acord de mediere în care
consemnează acest acord nu poate avea drept consecinţă desfacerea
căsătoriei prin acordul soţilor.
Totodată, potrivit
art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei
prin acordul soţilor se realizează prin hotărârea judecătorească
definitivă prin care se pronunţă divorţul, respectiv prin
certificatul de divorţ emis de notarul public sau ofiţerul de stare
civilă competent, aşadar, printr-un înscris autentic.
Art. 58 din Legea
nr. 192/2006 prevede că acordurile de mediere au valoarea unor
înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care acordul de
mediere încheiat în faţa mediatorului nu este menţionat în
cuprinsul art. 382 alin. (1) şi (3) din Codul civil.
Explicațiile Consiliului de Mediere
Soţii vor putea să
soluționeze prin mediere doar neînțelegerile privitoare la
continuarea căsătoriei.
După aceea, ei mai
pot să încheie un acord de mediere în privința următoarele
aspecte conexe desfacerii căsătoriei:
- partajul bunurilor comune;
- exercițiul drepturilor părintești;
- stabilirea domiciliului copiilor;
- contribuția foștilor soți la întreținerea copiilor;
- orice alte aspecte care apar între foștii soții cu privire la drepturi de care ei pot să dispună, în temeiul legii (e vorba de acele drepturi care au o legătură foarte strânsă cu interesele strict private ale părților și nu există un interes public care să infirme posibilitatea părților de a hotărî ele însele ce se întâmplă cu privire la acele drepturi).
Sursa foto: Pixabay