Băncile au anunțat ieri că numărul de notificări prin care clienții anunță intenția de a renunța la case, în schimbul ștergerii datoriilor către bănci, a rămas în media înregistrată vineri.
Astfel, BCR a anunțat că a primit luni 7 notificări, în timp ce BRD a primit, până la ora 16:00, două notificări, în condițiile în care vineri a primit cinci. Raiffeisen Bank avea înregistrate luni, până la ora 17:00, 15 noi notificări, după ce vineri clienții au depus până în 10 notificări. UniCredit Bank, a cincea bancă locală după cota de piață, a primit 6 notificări de vineri până azi la ora 14:30, scrie Profit.ro.
Ministerul de Finanțe a anunțat luni seară că vrea să taxeze darea în plată la nivelul creditului către bancă, ceea ce ar putea însemna costuri ridicate pentru debitori.
Primele proprietare care dau înapoi casele
Maria Magdalena Macsim, în vârstă de 39 de ani, economist, și Beznea Georgiana Laura, inginer, sunt primele proprietare care s-au decis să renunțe la casele lor, întrucât nu mai fac față creditelor în franci elvețieni.
“În 2007 m-am dus să iau un credit. Iniţial am vrut să îl iau pentru o maşină şi când să ies pe uşa băncii mi-au spus că pot să iau şi un credit pentru casă. Stăteam într-o casă mai mică şi am zis că ar fi bine să luăm, să ne mărim suprafaţa. Ne-au spus că putem să luăm în franci elveţieni, că în lei şi în euro nu ne permitem şi că sunt foarte scumpe. Ştiam că dobânzile sunt foarte mari”, a povestit Maria Magdalena Macsim, pentru Libertatea.
“Din 2009, m-am ocupat de terapii, de spitalizări, de operaţii. Au fost 5 intervenţii chirurgicale, timp în care nu am mai avut timp să iau contact cu banca, să văd extrasele şi m-am trezit la un moment dat cu rate de 7.000 de lei, în loc de 3.500 de lei. Am solicitat o restructurare, un ajutor, ceva din partea băncii, iar banca mi-a oferit un plus de 35.000 de franci la sold. Iar după ce am terminat cu terapii şi operaţii am văzut cât am de plată la nivelul anului 2013, şi anume, în jur de vreo 265.000 de franci”, ne-a spus Beznea Georgiana Laura.
Legea dării în plată pe înțelesul tuturor