“Încă din toamnă am mers la medic, ca să mă treacă pe listă pentru vaccin. Acum să aflu că nu mai e bun, că cine a apucat să îl facă l-a făcut degeaba! Sunt bătrân şi expus viruşilor! Eu ce fac acum? Unde mă vaccinez?!”, ne-a spus ieri intrigat Ştefan Mârza, în vârstă de 63 de ani. La fel ca toţi ceilalţi români, bărbatul e expus viruşilor gripali care circulă în această perioadă, întrucât vaccinarea a fost sistată. 350.000 de doze de vaccin au fost retrase, pentru că nu asigură imunitatea pentru toate tulpinile de virus gripal pentru care au fost produse. Medicii susţin că în cazul dozelor care au fost administrate deja pacienţilor nu există riscuri pentru sănătatea acestora, singura problemă fiind că ei nu mai sunt protejaţi în cazul tulpinei B a gripei. Până în prezent, în România au fost confirmate zece cazuri de gripă. În farmacii, vaccinul antigripal importat din străinătate costă între 23 şi 28 de lei.

«Am luat o doză franţuzească»

Cântăreţul Gheorghe Gheorghiu a ţinut morţiş să se imunizeze. El a avut noroc pentru că a ales un vaccin străin, deci nu s-a înţepat degeaba: “Mi-am cumpărat la începutul iernii vaccinul antigripal din farmacie, am luat unul din import, franţuzesc, puţin mai scump, deşi iniţial am vrut să-mi iau unul românesc, pentru că am mai multă încredere în cele făcute în laboratoarele noastre. Îmi pare bine că m-am înşelat în privinţa asta”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News