Că ne place să navigăm pe internet nu mai este nici o noutate pentru nimeni. Potrivit unui studiu comandat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cei mai mulţi români plătesc lunar o factură cu o valoare cuprinsă între 31 şi 50 RON. Sunt însă şi persoane care se încadrează într-un abonament cuprins între 20 şi 30 de lei, dar şi utilizatori care au o factură mai mică de 20 de lei. O mică parte dintre români aleg să plătească peste 51 de lei pe lună pentru a beneficia de internet.
Studiul a relevat şi faptul că, în 82% dintre gospodarii, serviciile de internet fix au fost achizitionate de la acelaşi furnizor împreună cu alte servicii de comunicaţii electronice (televiziune, telefonie fixă sau mobilă, internet mobil), aceştia plătind lunar pentru un astfel de pachet, în medie, 70 RON. Principalul motiv pentru care consumatorii preferă o ofertă la pachet în locul serviciilor separate este acela al costului total mai mic, serviciile în pachet fiind şi mai uşor de utilizat şi de plătit.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro